Companii

Alro va plati actionarului majoritar 145.000 de dolari pe luna pentru consultanta

13.07.2005, 20:14 28

Alro Slatina a incheiat recent un contract de servicii de consultanta cu Marco Group Elvetia, pentru care va achita lunar suma de 145.000 de dolari, plus un onorariu de succes reprezentand 1% din valoarea proiectelor intermediate de firma.

Marco Group Elvetia este divizia de servicii de management a grupului Marco, actionarul majoritar al combinatului din Slatina.

Conform acordului, valabil pana la sfarsitul acestui an, Marco Group va furniza consultanta generala de afaceri, consultanta privind asigurarea cu materii prime, energie si gaze pentru productie, dar si servicii de consiliere pentru achizitii si fuziuni sau servicii de management in legatura cu atragerea unor finantari. Alro va plati si cheltuielile efectuate pentru prestarea serviciilor mentionate.

Alro Slatina, cel mai mare producator de aluminiu din Europa Centrala si de Est, este controlat de catre oligarhul rus Vitali Matsitski prin intermediul casei de comert Marco Industries. Marco Industries si Conef detin aproape 80% din actiunile Alro, in spatele celor doua companii aflandu-se Matsitski.

Acesta controleaza, conform informatiilor existente pe piata, si compania Pioche, inregistrata in Belize, actualul actionar majoritar al Alum Tulcea.

Compania a ajuns la un capital social in valoare de 211,1 milioane de lei (60 mil. euro), in urma unei majorari in valoare de peste 4 milioane de euro prin care compania Marco Industries si-a marit participatia la 76,08%, in detrimentul actionarilor minoritari ai combinatului. Actionarii combinatului au aprobat recent o alta majorare a capitalului social cu circa 50 de milioane de euro.

Alro estimeaza pentru acest an realizarea unei cifre de afaceri de 388,5 milioane de euro, in crestere cu 12% comparativ cu 2004, dar si o reducere cu circa 9% a profitului brut, care ar urma sa se ridice la 37,5 milioane de euro. Actionarii companiei mai au in plan investitii de circa 20,4 milioane de euro pentru acest an.

Alro produce aluminiu primar sub forma de lingouri, cabluri si bare de aluminiu, realizand anul trecut o productie de 215.000 de tone. Pentru acest an, compania si-a propus producerea a 235.000 de tone, cu 9% mai mult fata de anul trecut. Circa 80% din productia Alro este destinata exportului, principalele piete externe fiind Grecia, Italia, Germania, Spania, Slovenia si Ungaria.