Companii

Amonil va intra pe piata aditivilor pentru carburanti

06.10.2005, 18:49 29

Adunarea Generala a Actionarilor combinatului chimic Amonil Slobozia a aprobat participarea companiei la constituirea unei societati mixte care va avea ca obiect de activitate productia si comercializarea unui aditiv pentru combustibil, numit AdBlue.

Acesta este destinat camioanelor si reduce atat emisiile poluante, cat si consumul de combustibil.

Societatea va fi infiintata in parteneriat cu un grup de investitori straini, Amonil urmand sa participe cu 20% din capitalul social, in valoare totala de 1,43 milioane de dolari.

"In principiu Amonil va participa doar cu bunuri. Depinde totusi de valoarea la care vor fi evaluate aceste bunuri. Daca nu va depasi 20% din capitalul social al viitoarei societati, va trebui sa participam si cu lichiditati", a spus Victor Dobrescu, directorul general al combinatului chimic din Slobozia.

Aditivul este un lichid ce are la baza uree, principalul produs al Amonil, aceasta fiind utilizata in special pentru obtinerea ingrasamintelor chimice.

"Vom incepe productia peste aproximativ 5 - 6 luni. Inca nici nu s-a infiintat societatea, iar aceste formalitati cer timp", a adaugat Dobrescu. In Romania exista deja cateva benzinarii ale grupului austriac OMV care ofera acest produs din import.

Pe fondul negocierii unor contracte favorabile atat cu principalii clienti cat si cu furnizorii de gaz metan, Amonil a obtinut in primul semestru un profit net de 1,25 milioane de euro in comparatie cu pierderea de 1,45 milioane de euro inregistrata in aceeasi perioada a anului trecut. Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 40%, atingand in prima parte a anului un nivel de aproape 45 milioane de euro.

Amonil este listata la Categoria a II-a a BVB, ultimul pret de tranzactionare fiind 0,08 lei/actiune. La acest nivel capitalizarea bursiera a companiei este de peste 89 milioane de lei (25,1 milioane de euro). stelian.vezentan@zf.ro