Companii

Avocaţii Ionescu şi Sava: E mare lucru că am reuşit să ajungem la veniturile din 2011

Autor: Andrei Cîrchelan

21.01.2013, 00:00 201

Casa de avocatură Ionescu şi Sava, un jucător de talie medie pe piaţa locală de profil, a încheiat anul 2012 cu o creştere de aproximativ 5% a cifrei de afaceri, deşi aşteptările firmei plasau creşterea undeva la 10%-20%.

În 2011, Ionescu şi Sava a înregistrat o cifră de afaceri de 1,3 milioane euro şi un profit de 0,95 milioane euro.

"Rezultatele (din 2011 - n.red.) au fost influenţate şi de onorarii de succes, care anul acesta nu au mai venit. Practic, eficienţa a fost anul acesta cu mult peste cea de anul trecut, dar în cifre suntem cam în aceeaşi zonă", a spus Radu Ionescu, 35 de ani, managing partner al casei de avocatură. Potrivit acestuia, litigiile reprezintă aproximativ 60% din cifra de afaceri a firmei, restul veniturilor fiind obţinute din servicii de consultanţă.

"Dat fiind mediul din 2012, pentru noi e mare lucru că am reuşit să ajungem la cifra de afaceri de anul precedent. Până la 1 septembrie eram cam la 30% din afaceri, iar în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie am adus restul", a adăugat Ionescu.

Firma a fost înfiinţată în 2005 de fraţii Radu şi Albert George Ionescu, alături de alţi doi parteneri, şi în prezent este parte a unui grup care mai include şi firmele Casa de Insolvenţă Ionescu şi Sava şi Ionescu şi Sava Tax SRL. În portofoliul de clienţi al firmei se regăsesc companii precum Pfizer, Mercedes-Benz, Novartis, Angelini şi Grupo Lar.