Companii

Karom Drinks arunca in lupta cu berea sangria Corrido

18.07.2005, 19:19 107

Producatorul din industria vinurilor si bauturilor spirtoase Karom Drinks, detinut de producatorul de vinuri spumante Schloss Wachenheim din Germania, investeste 800.000 de euro (rate-card) in sustinerea bauturii traditionale spaniole sangria sub marca Corrido, incercand sa "fure" procente din cota de piata a berii.

"Sangria deschide in mod categoric un nou segment de consum. Am avut dificultati in pozitionare, in identificarea obiceiurilor de consum. In mod normal, vedeta verii este berea. Dar cine stie mai bine cum se petrece o vara torida, Spania sau tarile nordice?", spune Alexandru Frangopol, director general Karom Drinks.

Sangria este o bautura acidulata dintr-un amestec de vin rosu cu fructe caruia i se adauga anumite ingrediente, tinute secrete.

Mutarea celor de la Karom este indrazneata avand in vedere ca marii importatori de pe piata bauturilor spirtoase si cativa producatori interni au inregistrat un esec dureros in incercarea de a impune pe piata romaneasca bauturile tip ready-to-drink (premixuri: Bacardi Breezer, Havana Club, Campari Mix s.a.), in ciuda unui inceput foarte promitator in urma cu doua veri.

"Suntem destul de increzatori in sansa noastra de a raspunde gustului pietei noastre mai bine decat premix-urile", spune Popescu.

Karom Drinks a preluat in urma cu circa un an pentru aproape 1 milion de euro un pachet de 40% din Zarea Bucuresti, un producator traditional de vinuri spumante, participatie pe care si-a majorat-o ulterior in urma unor tranzactii succesive.

Portofoliul Karom Drinks mai cuprinde marcile Faber, Tesoro, Dorato, Robby Bubble, Balada, Pivnita de Aur, dar si o serie de bauturi spirtoase ale Zarea: Moldova, Arad, Olimpia, Karpatten etc.

Popescu a evitat sa mentioneze tinta de vanzari pentru primul an de prezenta pe piata cu aceasta marca de sangria. Vanzarile Karom Drinks au atins anul trecut aproape 4 milioane de euro. stelian.negrea@zf.ro