Companii

Magazinele Metro au adus profit de 70 mil. euro

Magazinele Metro au adus profit de 70 mil. euro

Lantul german de magazine a avut anul trecut incasari de peste 1,3 miliarde de euro

01.09.2006, 18:48 66

Metro Cash & Carry Romania, cea mai mare retea de comert de pe piata locala, a inregistrat anul trecut un profit brut de 253,2 milioane lei (aproape 70 de milioane de euro), fata de 177,2 milioane lei (43 de milioane de euro) anul precedent.
Oficialii Metro nu au comentat rezultatele financiare, insa anterior managerii retelei spuneau ca strategia pentru piata locala a diviziei de cash&carry a grupului german vizeaza concentrarea pe dezvoltarea serviciilor si cresterea rentabilitatii.
Metro a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 4,79 miliarde lei (1,323 miliarde de euro conform cursului mediu), fata de 4,1 miliarde lei (1 miliard de euro) in urma cu un an.
Compania opereaza cea mai mare retea de magazine cash&carry de pe piata locala - 23 de unitati, fiind si compania cu cele mai mari profituri de pe piata locala.
Chiar daca nu are in plan noi magazine pentru acest an, oficialii Metro Cash & Carry mizeaza pe cresterea vanzarilor pe fondul dezvoltarii puternice din sectorul HoReCa. In plus, compania va investi in urmatorii ani intre 50 si 100 de milioane de euro pentru a moderniza magazinele deja deschise.
Metro nu este singurul jucator activ in segmentul de magazine cash & carry. Selgros, parte de grupului german Rewe, opereaza in prezent 13 magazine cash & carry in Bucuresti si alte orase din provincie.
Grupul german Metro a fost primul jucator international care a deschis un magazin in Romania, fiind adus pe piata locala la jumatatea anilor '90 de catre omul de afaceri Ion Tiriac.
De altfel, Tiriac detine prin interme-diul companiei Zareba Holdings un pachet de aproximativ 15% din Metro Cash & Carry Romania Srl.
Metro si-a extins in ultimii ani prezenta pe piata locala si prin intermediul diviziei de magazine de bricolaj Praktiker (pe care a vandut-o intre timp la nivel international), iar de anul acesta prin divizia de hypermarketuri Real.
Metro Cash & Carry a realizat anul acesta o tranzactie importanta pe piata locala de retail, prin aducerea la conducere a francezului Fran?ois Oliver, cel care a condus timp de 7 ani operatiunile de pe piata locala ale grupului francez Carrefour.
Oliver a plecat in primavara din cadrul Carrefour si i-a luat locul lui Bert van der Velde, fostul director general al Metro Cash&Carry pentru Romania si Moldova, care a preluat de la 1 iunie conducerea retelei Metro din Bulgaria.
Olandezul Van der Velde venise in Romania in 2001 si a lucrat ca director administrativ pentru Metro Cash & Carry Romania, pentru ca din aprilie 2005 sa preia atributiile de director general al retelei pentru Romania si Republica Moldova de la romanul Dusan Wilms.