Companii

Majorare de capital de 12 mil. dolari la Pagini Aurii

11.06.2004, 00:00 17

Pagini Aurii, editorul ghidului cu acelasi nume si al cartii de telefon, si-a majorat capitalul social cu 12 milioane de dolari. Banii provin de la actionarul principal, grupul media olandez VNU.
"VNU a decis sa transfere in capital imprumuturi pe care compania (n.red. Pagini Aurii) le-a luat de la actionar, lucru care sa-i permita sa lucreze cu un capital pozitiv", a declarat directorul general al Pagini Aurii, Shai Goldman, care nu a precizat care este capitalul social al companiei.
VNU a devenit actionar principal la Pagini Aurii anul trecut, cand si-a majorat participarea de capital de la 28% la 84,2%, intr-o tranzactie care s-a ridicat la 24 milioane de dolari.
Recent, VNU a anuntat ca ar putea renunta la divizia de editare de carti de telefon pentru a se concentra asupra monitorizarilor media, studiilor de marketing si furnizarii de afaceri prin publicatii si evenimente.
Shai Goldman a precizat ca acest lucru nu are efect pe termen scurt asupra Pagini Aurii.
"Nu ne asteptam la vreo schimbare, desi proprietarul grupului ar putea sa stabileasca strategii noi pentru grup. Continuam sa ne dezvoltam planurile de dezvoltare a companiei si sa sustinem ritmul de crestere pe care l-am inregistrat de cand am inceput activitatea Pagini Aurii in Romania", a declarat Goldman.
El nu a spus ce rezultate a inregistrat compania anul trecut.
In 2002, Pagini Aurii a avut o cifra de afaceri de aproximativ 10 milioane de dolari, cu 10% mai mult fata de 2001.
In afara VNU, ceilalti actionari de la Pagini Aurii sunt RomTelecom, cu 10,7% si Media Pro cu 5,1%.
Grupul olandez este si proprietarul companiei de cercetare de piata ACNielsen, prezenta si in Romania.
Pagini Aurii editeaza 41 de ghiduri, cu o circulatie anuala de doua milioane de copii si furnizeaza informatii prin Internet si aplicatii multimedia pe CD.
Afacerea Pagini Aurii a inceput in 1998, actionari fiind atunci Directory Systems Europe (DSE), subsidiara a grupului israelian Aurec, Southwestern Bell Communication, Media Pro si RomTelecom.
Portofoliul VNU World Directories, divizia din care face parte si Pagini Aurii, are un portofoliu de 125 de titluri, al caror tiraj depaseste 40 de milioane de exemplare.
Piata cartilor de telefon contribuie cu aproape 10% la veniturile grupului VNU.
Vanzarile VNU World Directories din 2003 s-au ridicat la 492 milioane de euro, iar profitul operational a ajuns la 211 milioane de euro. Compania numara, la nivel global, aproximativ 2.200 de angajati.
claudia.covaci@zf.ro