Companii

Profiland face un mall la Galati, cu 7 mil. euro

29.06.2007, 18:23 170

Grupul de firme Profiland va investi aproximativ 7 mil. euro pentru amenajarea unui mall la Galati, lucrarile urmand sa fie finalizate in toamna anului viitor, a declarat directorul general al companiei, Andrei Lisinschi. "Mall-ul va avea 10.000 de metri patrati, trei sali de cinema, patru piste de bowling, spatii pentru alimentatie publica si spatii comerciale. Va fi cate putin din toate, dar nu de marimea celor din Capitala, care au 50-60.000 de metri patrati, pentru ca nu am avut suprafata necesara", a spus Lisinschi. La Galati mai exista un complex de tip mall, inaugurat in noiembrie 2006. Tot in toamna anului trecut au inceput lucrarile la Euromall, complex finantat de compania Union Investitii. In luna august, compania va inaugura o fabrica de biodiesel, pentru care a alocat sase milioane de euro, iar la inceputul anului viitor va finaliza o linie de laminare, zincare si vopsire a produselor metalurgice, dupa investitii de 12 milioane de euro. Anul trecut, Profiland a realizat o cifra de afaceri cumulata de 116,8 milioane de lei, cu 31% mai mult decat in 2005, si un profit net de
5,39 milioane de lei.