Prima lună din 2015 a adus o creştere de circa 2% a valorilor solicitate pentru apartamentele vechi cu trei camere din Bucureşti, preţul mediu ajungând la 76.150 de euro, potrivit Indexului imobiliar al ZF, dar consultanţii afirmă că valorile de tranzacţionare sunt stabile de mai bine de un an, semn că piaţa a intrat într-un proces de maturizare.
„Nu am sesizat o creştere a preţurilor de tranzacţionare care să urmeze tendinţa creşterii preţurilor cerute de proprietari. (...) Cei care scot la vânzare proprietăţi în ianuarie au de regulă aşteptări mai ridicate comparativ cu cei care scot la vânzare locuinţe la finalul unui an“, explică Ionuţ Bălău, managing partner în cadrul firmei Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Datele Indexului arată că preţurile solicitate au crescut în zonele mai scumpe ale Bucureştiului, precum 1 Mai, Aviaţiei sau 13 Septembrie, în timp ce în cartiere secundare, ca Titan, Berceni, Colentina, Drumul Taberei sau Militari, pretenţiile proprietarilor se menţin în jurul valorii de 60.000 de euro.