Companii

PwC: 38% dintre liderii de business români cred că veniturile companiilor vor creşte în următoarele 12 luni şi 53% că vor avea mai mulţi angajaţi

PwC: 38% dintre liderii de business români cred că...

Autor: Roxana Rosu

30.01.2018, 11:12 87

Un procent record al directorilor generali (57%) sunt optimişti în ceea ce priveşte mediul economic la nivel mondial, cel puţin pe termen scurt, iar în România 49% dintre liderii de business mizează pe accentuarea creşterii economice globale, în creştere de la 38% în 2017, potrivit studiului Global CEO Survey, realizat de PwC.

În acelaşi timp, 38% dintre respondenţii români sunt foarte încrezători în perspectivele companiilor de a-şi creşte veniturile în următoarele 12 luni şi 53% consideră că numărul de angajaţi din organizaţiile lor va creşte.

”La nivelul României, pentru o creştere solidă, nu sunt suficiente doar un grad ridicat de încredere şi previzionarea unei perioade de avânt economic, este nevoie de stabilitate politică şi financiară. Aceste două elemente sunt esenţiale pentru o creştere organică care să aducă încredere atât investitorilor străini cât şi celor locali”, spune Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.

Studiul sondează percepţiile a aproape 1300 de directori executivi din întreaga lume, raport lansat cu ocazia întâlnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos. Mai mult de jumătate dintre liderii de business chestionaţi (57%) spun că situaţia economică globală se va îmbunătăţi în următoarele 12 luni. Procentul este aproape dublu faţă de nivelul de anul trecut (29%) şi reprezintă cea mai mare creştere de la începutul colectării de către PwC a informaţiilor despre percepţia asupra evoluţiei economiei globale, în 2012.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro