Companii

Roman Brasov da semne de viata

23.06.2006, 18:56 16

Roman Brasov a livrat 180 de camioane in Statele Unite ale Americii, in ultimele sase luni, iar zilele acestea va pleca un transport de 90 de camioane pentru armata americana, potrivit patronului uzinei, Ioan Neculae. Cele 90 de masini sunt de trei categorii: cisterne pentru transportarea combustibilului pentru avioane, camioane de armata si camioane pentru transportul materialelor pe front. Masinile sunt dotate cu o mini-macara ce poate fi manevrata de un singur om. Desi in ultimul timp cele mai multe cereri pentru uzina vin pentru export, compania primeste comenzi si pentru piata interna. "Pana la sfarsitul anului, uzina va exporta cel putin 1.000 de astfel de unitati. Uzina este acum in negocieri pentru incheierea unui contract cu o firma americano-irakiana care are piata de desfacere in 15 state din Asia si Africa", a spus Neculae.