Companii

Trelleborg si-a majorat capitalul cu 5,7 mil. euro

08.02.2007, 19:58 12

Trelleborg Automotive, reprezentanta din Romania a producatorului suedez de subansambluri auto Trelleborg, si-a majorat capitalul social cu 19,42 milioane lei (5,78 milioane euro), pana la 20,14 milioane lei, a anuntat compania. Trelleborg a anuntat la sfarsitul anului trecut ca ar putea reloca, in primul semestru din 2007, o unitate de productie de subansambluri auto din Marea Britanie in Romania si Spania, proiect care ar putea ajunge la circa 30 de milioane de euro. Trelleborg a finalizat recent in Romania o fabrica de produse antivibratie, a carei productie nu a fost inca lansata. Unitatea va avea circa 200 de salariati si, potrivit estimarilor companiei, va genera pana la sfarsitul anului 2009 vanzari de circa 31,5 milioane euro. Trelleborg este o companie internationala specializata in productia de subansambluri pe baza de polimeri.