Companii

Vanzari de 500.000 dolari pentru Cialis

20.05.2004, 00:00 21

Medicamentul impotriva disfunctiei erectile Cialis, primul concurent al Viagra la nivel mondial, a inregistrat vanzari de 500.000 de dolari in primul an de prezenta pe piata romaneasca, a declarat Radu Rasinaru, director de marketing al Eli Lilly Romania, reprezentanta grupului american Lilly.
Cialis a fost lansat in Romania in luna aprilie a anului trecut si detine in prezent, sustine Rasinaru, o cota de piata de 20%.
Segmentul medicamentelor pentru disfunctia erectila are o valoarea de circa 2 milioane de dolari, sau 200.000 de pastile, pe piata romaneasca.
Pana anul trecut, piata a fost dominata categorica de Viagra, unicul medicament de profil la nivel mondial.
In 2003, Lilly a lansat Cialis iar la inceputul acestui an grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK) a intrat pe piata cu Levitra.
Viagra apartine Pfizer, liderul pietei mondiale de medicamente, GSK este locul doi mondial iar Lilly se afla de asemenea printre primii zece jucatori internationali.
Lupta celor trei companii de pe o piata de doar 2 milioane de dolari se datoreaza atat potentialului pietei cat si sperantei ca fiecare jucator nou va reusi sa creasca mai degraba atragand clienti noi decat "furandu-i" de la concurenta.
"Anul trecut, piata a crescut cu 30%, fie datorita cresterii numarului de barbati care si-au recunoscut si tratat boala fie datorita Cialis, care a raspuns unor nevoi noi", afirma Rasinaru.
Potentialul ridicat al pietei este dat de faptul ca din cei 1,5 milioane de barbati care sufera, conform studiilor epidemiologice, de disfunctie erectila, sub 5% se trateaza.
La nivel mondial, Viagra are vanzari anuale de peste 1,5 miliarde de dolari pe cand nou lansatul Cialis a realizat vanzari de circa 200 milioane de dolari in primul an de prezenta pe piata.
"Nimeni nu isi pune, cred, problema sa detroneze Viagra din pozitia de lider intr-un timp scurt. In fond, Viagra a fost medicamentul care a deschis aceasta piata. Vrem doar sa demonstram ca Cialis are unele atuuri pe care medicamentele concurente nu le au si sa ocupam o cota de piata importanta", afirma Radu Rasinaru.
Avand preturi apropiate (Levitra este cu circa 20% mai ieftina decat Viagra si Cialis), medicamentele mizeaza pe atuuri diferite pentru a castiga piata.
Astfel, Viagra se bazeaza pe popularitatea marcii si pozitia de deschizator de piata iar Cialis pe durata de mai mare a efectului (24 - 36 de ore fata de 4 ore Viagra). Campania de sustinere a Levitra afirma ca medicamentul are un timp de intrare mai scurt decat cele concurente.
Piata romaneasca totala a medicamentelor este estimata la circa 600 de milioane de euro.