Eveniment

ALEPH NEWS. Citiţi interviul integral al lui Emmanuel Macron, acordat revistei The Economist. ”Modelul european de prosperitate poate muri dacă nu se iau soluţii acum”

ALEPH NEWS. Citiţi interviul integral al lui Emmanuel...
06.05.2024, 12:39 122

The Economist: În discursul dumneavoastră de la Sorbona, aţi zis că „Europa poate muri”. Ce înseamnă asta, de fapt? Care e miza?

Preşedintele Macron: Mă refeream la cuvintele lui Paul Valery după Primul Război Mondial, despre faptul că ştim acum că o civilizaţie poate muri. În primul rând, pentru că avem riscuri militare şi geopolitice, riscuri de securitate. Europa nu e cea mai sigură zonă din lume, deşi continentul are un model de forţe armate care acum este solid, complet şi eficient, precum armata franceză. Cu toate acestea, chiar şi când ne uităm la Europa ca întreg, vedem că a investit mult mai puţin în apărare şi securitate decât SUA şi China, şi că se regăsteşte într-un context global unde proliferarea e pe cale să revină: Rusia, dar şi Iran şi alte puteri. Şi nu doar că revine războiul de mare intensitate pe pământul european, dar este purtat de o putere cu arme nucleare cu retorică beligerantă. Asta înseamnă că Europa trebuie, în mod legitim, să-şi pună problema protecţiei militare. Şi, bineînţeles, trebuie să se pregătească să nu se mai bucure de aceeaşi protecţie din partea SUA, aşa cum am zis şi în 2019, tot la Economist. Trebuie să fim pregătiţi să ne protejăm.

În al doilea rând, provocarea pentru Europa este economică şi tehnologică. Nu poate exista o mare putere fără prosperitate economică, şi nici fără energie sau suveranitate tehnologică. Am văzut asta la începutul acestui război de agresiune, când modelul de producţie european a depins masiv de gazul rusesc – mai puţin cazul Franţei sau al altora. Deci trebuie să ne construim suveranitatea, autonomia strategică, independenţa din punct de vedere al energiei, al materialelor şi al resurselor rare, dar şi din punct de vedere al abilităţilor fundamentale şi al tehnologiilor. Şi am început această „trezire”. Am contribuit foarte mult la ea în ultimii ani, dar în prezent nu ne implicăm în totalitate. Avem nevoie să fim şi mai puternici, şi mai radicali. În plus, mai e şi faptul că Europa nu produce suficientă avere / capita, comparativ cu alte puteri majore, şi cu ambiţia noastră puternică, la un moment în care vedem că factorii de producţie sunt realocaţi, fie în tehnologia verde sau inteligenţa artificială, trebuie să fim un continent atractiv pentru aceste investiţii majore. Ambiţia noastră e să ne asigurăm că aceste tehnologii disruptive nu se dezvoltă întâi în alte regiuni, fie pentru că sunt foarte bine subvenţionate şi încurajate, precum vedem în SUA, datorită investiţiilor majore în A.I., sau din cauza că factorii de producţie sunt mult mai ieftini acolo, precum în SUA sau China.

Citiţi interviul integral pe Aleph News.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO