Eveniment

Angajaţii care părăsesc Concurenţa nu au voie trei ani să se mai implice în cazurile la care au lucrat

Angajaţii care părăsesc Concurenţa nu au voie trei...

Autor: Mediafax

12.02.2016, 00:00 1718
Consiliul Concurenţei a impus restricţii la plecarea din instituţie, pentru protecţia intereselor autorităţii împotriva scurgerii unor informaţii, astfel că persoanele care doresc să plece din instituţie nu vor mai avea voie să se implice în cazuri la care au lucrat la consiliu în ultimii trei ani. Restricţia va fi valabilă până la finalizarea cazurilor în instanţă. „În momentul în care pleci din instituţie nu ai voie să lucrezi trei ani la cazuri care au avut tangenţă cu concurenţa. Demnitarii care pleacă din funcţii nu trebuie să ajungă la companii pe care le-au investigat. Legea funcţionarului public specifică asta, dar aplicarea a fost îndoielnică. Am creat un mecanism prin care ne putem opune dacă demnitarii sau funcţionarii pleacă să lucreze în zone care au legătură cu domeniul. Înţeleg că sunt şi alte instituţii care vor să reglementeze problema“, a declarat ieri preşedintele Consiliului Concu­renţei, Bogdan Chiriţoiu. De asemenea, demnitarii sau in­spec­torii de concurenţă care, în termen de trei ani de la înce­tarea activităţii în cadrul Consiliului Concurenţei, vor desfă­şura activitate în sectorul privat, trebuie să notifice autorităţii acest lucru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO