Eveniment

Peste 180.000 de oameni au ieşit în stradă în toată ţara. 80.000 sunt în Piaţa Victoriei, iar numărul lor este în creştere. Protestatarii au adus flori jandarmilor. Premierul Grindeanu a anunţat că nu va renunţa la ordonanţele adoptate

Autor: Oana Despa

02.02.2017, 18:36 923

UPDATE 22.00: În jur de 80.000 de oameni se află în faţa Guvernului, protestând faţă de decizia Executivului de a adopta ordonanţa care modifică Codurile Penale.

Doi protestatari, asupra cărora au fost găsite materiale pirotehnice, au fost duşi la audieri la secţia de poliţie.

UPDATE 21.00: 180.000 de oameni au ieşit în stradă în toată ţara, 60.000 sunt numai în Bucureşti

Peste 5.000 de oameni participă, la ora transmiterii acestei ştiri la miting în Constanţa, nemulţumiţi fiind de decizia Guvernului de a emite ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codurilor Penale.

Proteste sunt la această oră şi în: Cluj (25.000 de participanţi), Sibiu (12.000 de oameni), Timişoara (8.000), Suceava (1000), Bacău- 5.000, Braşov - 5000, 2.500 de oameni în stradă la Craiova, Iaşi- 5.000, Piteşti - 2.000.

UPDATE 20.00: 30.000 de persoane participă la protestul din Capitală. Un bărbat a fost scos din muţime fiind indicat de protestatari ca fiind incitator.

UPDATE 19.30: 15.000 de oameni s-au strâns în faţa Guvernului. Oamenii strigă "Jandarmii sunt cu noi". Circulaţia rutieră pe străzile care duc în Piaţa Victoriei a fost blocată.

UPDATE 19.00: Numărul protestatarilor a ajuns la 4.000.

Aproximativ o mie de oameni s-au strâns, joi seara, în Piaţa Victoriei din Capitală pentru a protesta, fiind nemulţumiţi de adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale. Este a treia seară consecutivă de proteste.

"Am ieşit pentru copii, am ieşit pentru nepoţi. Fiecare părinte îşi doreşte să aibă copiii alături, nu să ne vedem o dată la trei, patru ani pentru..ce fac în ţară? Se lovesc de cine? De acord, graţiază, dar ce face cei care vor fi graţiaţi. Le oferă locuri de muncă? Vor sta la colţul străzii şi mă va tâlhări pe mine. Cum să fiu de acord cu chestiile astea? De acord, nu sunt condiţii în închisori, dar în spitale, în şcoli? Cad copiii în secolul 21 în fosa septică", spune un protestatar din Bucureşti.

"Ieşim pentru dreptate şi pentru un viitor mai bun pentru noi şi pentru copii. Cred că oamenii care vin din bună-credinţă vor fi paşnici. Sunt mulţii copii în jur. Sperăm ca premierul să se mai gândescă, să retragă ordonanţa. Sperăm la bun simţ al conducărtorilor", susţine un participant la protest.

"Chestia cu băieţii (n.r politicieni) ăştia, că renunţa sau nu (n.r. la ordonanţe) e treaba lor. Nu renunţăm noi, noi ştim ce avem de făcut", spune un alt protestatar.

Miercuri seara, peste 100.000 de oameni au protestat în faţa Guvernului. Mai mulţi protestatari, despre care unii manifestanţi au declarat că ar fi reprezentanţi ai galeriilor, au aruncat cu pietre, petarde, torţe şi alte obiecte contondente către jandami, aceştia ripostând cu gaze lacrimogene, patru persoane fiind având nevoie de îngrijirile medicilor.

Ulterior, s-a deschis un dosar, 79 de persoane fiind reţinute şi conduse către secţiile de poliţie în vederea stabilirii identităţii precum şi a gradului de implicare sau vinovăţie în ceea ce priveşte incidentele petrecute la nivelul Capitalei, a informat Jandarmeria Capitalei.


Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu au ieşit împreună la o conferinţă de presă după două zile de proteste în urma controversatei ordonanţe privind modificarea Codului Penal. Cei doi au făcut declaraţii legate atât de protestele masive de aseară, cât şi de programul de guvernare. 

Preşedntele PSD Liviu Dragnea îl acuză pe preşedintele Iohannis că este ”autorul moral al violenţelor de aseară”, într-o declaraţie după şedinţa PSD. „Această ordonanţă nu opreşte procesul în care sunt implicat”, a mai adăugat el. 

”PSD a câştigat alegerile în mod corect printr-un vot exprimat la urne de cetăţeni. Guvernul a exercitat puterea de guvernare în mod legitim în baza votului primit în parlament în spiritul şi litera constituţiei. Guvernul şi partidele care îl susţin sunt în continuare determinaţi să exercităm într-un mod legitim şi constituţional puterea executivă. A fost un vot de încredere pentru guvern, s-a reconfirmat susţinerea în unanimitate pentru guvernul condus de Gridndeanu”, a spus Liviu Dragnea. 

Preşedintele PSD a adăugat că guvernul respectă ”opinia fiecăruia dintre cei care protestează”. „Rugămintea noastră foarte fermă este ca aceşti oameni să se delimiteze de cei care vor să facă în aşa fel încât protestul să degenereze în violenţe. Vreau să felicit atât ministrul de Interne, cât şi Jandarmeria şi celelalte structuri, care au acţionat exemplar”.

Dragnea a mai spus că în România a fost folosit un sistem de dezinformare în ultimele zile. El, a susţinut că orice încercare de subminare a activităţii Guvernului este o tentativă de destabilizare a ordinii de drept în România, cu referire la protestele de stradă din ultimele zile.

''Guvernul şi partidele care îl susţin suntem determinaţi să exercităm puterea executivă şi legislativă acordată de către cetăţeni. Considerăm că orice încercare de subminare a activităţii Guvernului este o tentativă de destabilizare a ordinii de drept în România prin mijloace mai mult sau mai puţin legale'', a spus Dragnea.

Preşedintele PSD a precizat că respectă dreptul manifestanţilor de a protesta, dar a vorbit insistent de ''campania de minciună şi dezinformare practicată în ultimele zile'', ''maşinăria de manipulare şi dezinformare'' despre care a afirmat că nici nu ştie dacă îşi are originea în ţară.

„Am auzit o aseara pe Olguţa Vasilescu spunând un lucru total adevărat: şi eu dacă aş fi stat la tv fără să mă uit peste deciaiza CCR, pe ceea ce a adoptat guvernul, aş fi ieşit revoltat în stradă. Asemenea maşinării de dezinformare nu am mai văzut de la revoluţie. Avem tot respectul pentru cetăţenii care protestează, dreptul la opinie este constituţional. În acelaşi timp este important ca aceste opinii să se exprime fără violenţă, pentru că situaţia de azi-noapte nu cred că este cea pe care şi-au dorit-o o cei care au ieşit din dorinţa de a se exprima”.

Liviu Dragnea a declarat joi că speră ca ministerul Justiţiei şi Parchetul să afle cât mai curând cine a organizat şi plătit deturnarea protestelor de miercuri, susţinând că i-a cerut şi preşedintelui Comisiei SRI să vadă dacă poate verifica situaţia produsă între SRI şi MAI legat de informări.

" E dreptul românilor să protesteze, respect opinia lor. E important ca oamenii să se exprime fără violenţă. Nu cred că situaţia petrecută azi-noapte în Piaţa Victoriei este ceea ce şi-au dorit. Cererea mea este ca aceşti oameni de bună-credinţă să se delimiteze de aceste grupuri care au vrut să confişte acest protest. Nu ştiu în mintea bolnavă a cui s-a născut acest plan pentru că azi-noapte să se ajungă la violenţe. Sper ca ministrul de Interne şi Parchetul să reuşească să afle cine a organizat şi plătit acţiunile de aseară", a declarat joi, după şedinţa CEX a PSD, Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD spune că în urma declaraţiilor şefului statului care a acuzat ministerul de Interne că nu a reacţionat la informările primite din partea SRI legate de potenţiale violenţe şi a răspunsului venit de la MAI; a cerut implicarea comisiei SRI

"Am văzut declaraţiile ministrului de Interne legat de informările pe care le-ar fi primit de la SRI, am văzut ce a spus. Un om de bună-credinţă din SRI a dat un sms unui secretar de stat, nu directorul SRI informare către ministrul de Interne. Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor i-am cerut lui Adrian Ţuţuianu (nr. preşedintele Comisiei SRI) să vadă dacă există atribuţii legale pentru comisia SRI ca să se verifice aceste lucruri", a mai spus Dragnea.