Eveniment

C.T. Popescu si redactorii-sefi adjuncti si-au dat demisia de la Adevarul

22.03.2005, 00:00 37


Redactorul-Sef al cotidianului Adevarul, Cristian Tudor Popescu, si cei trei redactori-sefi adjuncti, Adrian Ursu, Bogdan Chirieac si Lelia Munteanu, si-au anuntat ieri demisia de la ziar.


"Pentru ca am fost inlocuiti din Consiliul de Administratie ne vom da demisiile. Consiliul de Administratie va primi demisiile noastre, ale celor patru, in cursul zilei de maine (n.r. -  marti)", a declarat C.T. Popescu.


"Decizia ca noi sa fim inlocuiti nu a fost justa pentru ca raportul cenzorilor a fost bun, am avut un profit de un milion de euro", a adaugat Popescu.


"Nu mai raman deoarece in acest caz ziarul este doar o sursa de bani, iar noi patru am format acest ziar si e normal sa facem parte din Consiliul de Administratie", a mai spus jurnalistul.


"Un alt motiv pentru care plecam este decizia de a nu se oferi nici un beneficiu angajatilor, pentru ca banii s-au impartit pe dividende", a mai spus el.


C.T. Popescu a anuntat ca, impreuna cu cei trei fosti redactori-sefi adjuncti, va face un nou ziar, care va aparea pe piata in circa trei luni. "Este liber sa ni se alature cine vrea", a precizat jurnalistul, adaugand ca mai multi colegi si-au anuntat intentia de a demisiona.


Consiliul de Administratie al societatii Adevarul a fost revocat ieri in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, in locul acestuia fiind numit un altul, fara membrii Consiliului Director.


Consiliul de Administratie era format din Anna Maria Tinu si jurnalistii Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chirieac, Adrian Ursu si Lelia Munteanu. Ultimii patru formau Consiliul Director.


Noul Consiliu de Administratie este format din Anna Maria Tinu, doi consilieri bancari, avocatul societatii Adevarul si Adrian Buga - directorul societatii.


Cei patru membri ai Consiliului Director al cotidianului Adevarul care si-au anuntat demisiile se vor intalni astazi cu membrii noului Consiliu de Administratie pentru a decide cat timp vor mai lucra la ziar, a declarat Bogdan Chirieac.


"Maine (n.r. - marti) ziarul apare normal. Marti se va decide care va fi soarta noastra. Legea prevede ca cineva care isi da demisia dintr-o functie de conducere trebuie sa mai lucreze inca 30 de zile. In cazul in care Consiliul decide ca putem pleca mai devreme, ne vom conforma", a spus Chirieac. Pentru redactorii fara functii de conducere preavizul este de 15 zile.


In cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, Anna Maria Tinu, actionarul principal al societatii Adevarul, a cerut impartirea profitului pe anul 2004, in valoare de 22 mld. lei, sub forma de dividende, a declarat actionarul minoritar Andrei Alexandru.


Alexandru, care este si purtator de cuvant al presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat ziaristilor ca in economia romaneasca nu s-a mai intamplat ca o societate sa aiba 600% profit. Potrivit acestuia, o actiune nominala a ziarului costa 5.000 de lei, iar la fiecare actiune dividendele ar fi de 30.000 de lei.


"In felul acesta, Anna Maria Tinu ar avea de incasat cam 700.000 de euro", a spus Andrei Alexandru, precizand ca profitul pe 2004 al ziarului a fost de 22 mld. lei. Anna Maria Tinu ar avea circa 600.000 de actiuni, ceea ce corespunde la 83% din total.


Anna Maria Tinu a fost intrebata de actionari de ce nu pastreaza o anumita suma de bani pentru investitii, dar nu a dat nici un raspuns, a sustinut Alexandru Andrei.


Un alt actionar, Mihai Ionescu, ar fi propus ca 45% din profit sa fie pastrat pentru dezvoltare, 45% pentru dividende si 10% pentru ziaristi. Anna Maria Tinu nu a fost de acord cu aceasta propunere si nu a dorit sa-si motiveze decizia, a relatat Andrei Alexandru.


"S-a distrus spiritul ziarului Adevarul, nu mai este cum se voia la inceput, o publicatie a ziaristilor, ci al unei singure persoane. Noi, restul actionarilor, suntem simpli spectatori. Ridica biletelul cu 83% actiuni si hotaraste", a afirmat Alexandru Andrei.


La AGA Adevarul au participat circa 30 de persoane, actionari si membri ai Consiliului Director.




Situatia de la Adevarul, in discutia PSD


Delegatia Permanenta a PSD a discutat la sedinta de ieri despre situatia de la cotidianul Adevarul, in absenta lui Viorel Hrebenciuc, vicepresedintele partidului Mircea Geoana sustinand ca liderii PSD nu cunosc daca acesta este implicat in actionariatul acestui ziar. Discutia a fost provocata de editorialul de ieri al lui Cristian Tudor Popescu din Adevarul care sugera ca in spatele actiunilor Annei Maria Tinu s-ar afla omul politic Viorel Hrebenciuc. Geoana a precizat ca Viorel Hrebenciuc nu a fost prezent la reuniunea Delegatiei Permanente, intrucat a participat la meciul de fotbal dintre Steaua si Villareal, care a avut loc in Spania. "Opinia unanima in jurul mesei Delegatiei Permanente a PSD a fost, in primul rand, aprecierea noastra pentru un colectiv redactional de exceptie de la Adevarul. Indiferent ca uneori ne face nefericiti pe unii sau pe altii - fie ca am fost si eu si altii subiect al unor critici ale ziarului -, una peste alta, este un colectiv redactional deosebit de valoros si ar fi pacat de Dumnezeu sa se raspandeasca sau sa se sparga o traditie de jurnalism independent si obiectiv in Romania", a afirmat Geoana.  In ceea ce-l priveste pe Viorel Hrebenciuc, daca acesta "are vreun rol in aceasta chestiune", Geoana a sustinut ca liderii PSD nu au cunostinta de acest lucru. El a adaugat ca PSD "in nici un caz nu are vreo interferare in acest subiect".  "Acolo se spune ca are o participare directa in zona de actionariat si de decizie - nu stim acest lucru, efectiv nu suntem la curent cu acest lucru", a continuat el. El si-a exprimat convingerea ca Hrebenciuc va raspunde intrebarilor pe acest subiect atunci cand se va intoarce de la meciul de fotbal la care a participat. Viorel Hrebenciuc a fost prezent la meciul de fotbal dintre Steaua si Villareal, care a avut loc duminica seara, liderul PSD fiind vazut in loja, in compania patronului Stelei, Gigi Becali.