Eveniment

Dinu Patriciu: Nu avem nevoie de Ministerul Economiei

19.10.2004, 00:00 18

Omul de afaceri Dinu Patriciu afirma ca nu mai vede utilitatea Ministerului Economiei si Comertului, o data ce este consolidat cadrul general in care activeaza companiile.
"In lumea in care traim tarile nu mai fac politici economice, ci marile corporatii. Companiile singure sunt  in masura sa isi stabileasca strategiile si prioritatile, individual sau prin asociatii corporative", a spus ieri patronul Rompetrol in cadrul conferintei "Competitivitate si schimbari in mediul industrial romanesc", din cadrul Zilelor Biz.
Extinzad disputa la nivel global, este vorba de fapt de diferentele de viziune dintre sistemele american si european de administrare a resurselor, a spus Patriciu.
Europenii, presati de-a lungul anilor de amenintarea comunistilor, au cedat din ce in ce mai mult in fata sindicatelor, adoptand masuri de protectie sociala mai intense decat americanii. In prima faza, in Europa Occidentala s-au incercat chiar forme de planificare a economiei, in incercarea de a face fata principalei amenintari din estul rosu.
Ca urmare, in prezent Europa este mai putin competitiva decat SUA si Japonia, iar tari asiatice precum Coreea de Sud sau chiar China au castigat in ultimul timp teren in fata europenilor.
In contextul actual al economiei de piata si al globalizarii, statul ramane cu din ce in ce mai putine instrumente de control al economiei. In afara de instrumentul fiscal, guvernul nu isi mai poate impune strategia sa de dezvoltare economica asupra marilor corporatii.
Potrivit lui Dinu Patriciu, compania sa (Rompetrol) are 125 de milioane de potentiali consumatorii pe o raza de 700 de km in jurul Bucurestiului, iar un astfel de calcul nu tine cont de granitele statelor. Mai mult, o mare parte din potentialii clienti nici nu vor face parte din UE, in viitorul apropiat.
"Industria romaneasca este una devoratoare de energie si resurse. 11,5 milioane de oameni din Romania inca se incalzesc cu lemne, iar 25% din acestia traiesc in mediul urban. Cum ar putea sa scada consumul nostru de petrol si gaze in aceste conditii? Trebuie sa incercam sa deschidem economia romaneasca spre globalizare, iar cea mai importanta resursa a noastra este integrarea regionala."
Oficialii statului au pareri opuse, argumentand cu nevoia de sprijin a IMM-urilor prin strategii coerente la nivel macroeconomic.Un exemplu in acest sens este corelarea cererii de forta de munca din economie capacitatea institutiilor educationale de a satisface aceasta cerere.
Pentru anul acesta, in vederea sustinerii si promovarii exportului, de la buget au fost alocate aproximativ 3.800 miliarde lei, adica in jur de 95 milioane euro, din care 200 miliarde lei pentru un program de promovare a exporturilor derulat de Ministerul Economiei si Comertului. "Suntem in curs de realizare a unei strategii nationale de export", a declarat Adrian Stanisor, director adjunct la Directia Generala de Promovare a Exportului din Ministerul Economiei si Comertului. dan.zavoianu@zf.ro