Eveniment

Guvernul german vinde 7% din Deutsche Telekom

12.10.2004, 00:00 15

Guvernul german vinde actiuni si certificate (titluri care dau dreptul cumparatorilor sa achizitioneze actiuni al unei companii la un anumit moment viitor, la un pret stabilit, si care se pot tranzactiona la fel ca oricare alte titluri financiare) apartinand Deutsche Telekom, in valoare de 4,45 miliarde euro (circa 5,5 miliarde dolari), informeaza Bloomberg. Titlurile puse in vanzare reprezinta aproximativ 7% din capitalul celei mai mari companii de telefonie din Europa.
Vanzarea se va face prin intermediul grupului KfW, o banca de dezvoltare detinuta de statul german, si va include actiuni in valoare de 3 miliarde de euro si certificate in valoare de 1 miliard de euro, care pot fi schimbate pe actiuni Deutsche Telekom.
Potrivit unor surse familiare cu vanzarea, guvernul ofera actiunile la un pret variind intre 15,05 si 15,20 euro pe actiune. Statul german detine un procent de 43% din compania cu sediul la Bonn, in parte prin intermediul KfW.
Guvernele europene au inceput sa vanda active pentru a reduce din datoria care depaseste pragul impus de Uniunea Europeana, de 60% din PIB. In ultimele sase saptamani, Franta si Olanda au obtinut circa 6,2 miliarde euro prin vanzarea unor actiuni apartinand unor foste monopoluri de stat. Italia vinde si ea actiuni in valoare de 7,6 miliarde euro ale companiei de utilitati Enel.