Eveniment

Importurile de grau, peste 300 mil. dolari

14.01.2004, 00:00 24



Cantitatea de grau importata de agentii economici din Romania anul trecut s-a ridicat la 308 milioane de dolari, fiind importate 1.665.979 tone de grau la un pret mediu de 185 de dolari pe tona (pret CIF Constanta). "Stocurile de grau existente la inceputul lunii ianuarie, la care se adauga cantitatea imprumutata de la rezerva de stat, precum si importurile contractate vor asigura necesarul de consum urban pana la noua recolta", a anuntat Ministerul Agriculturii. Contractele pentru importul din perioada februarie - martie 2004, a 150.000 de tone de grau din Statele Unite, Canada si Brazilia, au fost incheiate la un pret cuprins intre 216 si 230 de dolari pe tona (pret CIF Constanta), fata de 95 -110 dolari pe tona in aceeasi perioada a anului trecut.