Eveniment

Mai multa protectie pentru angajati

04.11.2005, 21:42 11

La data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, transferul unei intreprinderi sau a unei parti din aceasta de la un proprietar la altul nu poate constitui un motiv de concediere individuala sau colectiva a salariatilor, care isi vor pastra drepturile avute pana la acel moment, a decis guvernul printr-un proiect de lege aprobat in sedinta de ieri. Prin transfer, actul normativ defineste trecerea intreprinderii, a unitatii sau a unor parti din acestea in proprietatea cesionarului, avand ca scop continuarea activitatii, indiferent daca se urmareste sau nu obtinerea unui profit. Potrivit proiectului, drepturile si obligatiile fostului angajator ce decurgand din contractele individuale sau contractul colectiv de munca - existente la data transferului - vor fi transferate integral cesionarulului, proprietarul fiind obligat sa-l informeze pe cesionar asupra tuturor drepturilor si obligatiilor pe care acesta urmeaza sa le preia. Cesionarul este obligat sa respecte prevederile contractului colectiv de munca aplicabil la data transferului, pana la data rezilierii sau expirarii acestuia.