Eveniment

Ministrul finanţelor nu este de acord cu un impozit specific pe turism

Anca Dragu

Anca Dragu

Autor: Mediafax

16.02.2016, 00:00 149

Ministrul finanţelor Anca Dragu nu este de acord cu iniţiativa PSD privind un nou impozit specific pe turism, aceasta explicând ieri că marii operatori ar plăti astfel mai puţin cu până la o treime, iar micii întreprinzători, mai mult.

„Noi am arătat că în conformitate cu propunerea acestui nou impozit specific pe turism, marii operatori, cei care se apropie de 4-5 milioane de euro pe an ca venituri, ar plăti impozite mult diminuate, până la o treime, în timp ce micii operatori, cei pentru care practic am dori o simplificare şi sprijin, ar urma să plătească impozite sporite“, a declarat Anca Dragu, după o întâlnire cu senatorii PSD. Liviu Dragnea îi ceruse Ancăi Dragu să argumenteze „în mod serios de ce Ministerul de Finanţe nu susţine acest proiect de lege privind impozitul specific în turism şi alimentaţie publică când toată lumea spune că e bun“. Preşedintele PSD anunţase la sfârşitul lunii ianuarie că partidul, prin reprezentanţii săi din Parlament, susţine iniţiativa legislativă a lui Mircea Dobre privind introducerea impozitului specific în turism şi alimentaţie publică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO