Eveniment

Papusile Barbie au probleme

22.04.2004, 00:00 14



Mattel a inregistrat in primul trimestru un profit diminuat cu 73% pe fondul scaderii continue a vanzarilor la marca de baza a companiei, papusile Barbie. Rezultatele au fost influentate negativ de vanzarile slabe in SUA precum si de costurile de transport ridicate. Planul de redresare elaborat de companie implica lansarea unor tipuri noi de papusi si accesorii. Ca parte a strategiei de marketing menite sa genereze cat mai multa publicitate marcii, Mattel a anuntat in februarie ca Barbie "va petrece un timp departe" de Ken, vechea sa companie masculina. Acelasi producator a declarat ca totalul vanzarilor internationale la papusile Barbie au scazut cu 6% in decursul primului trimestru. Aceasta dupa o diminuare de 5% in timpul celui de-al patrulea trimestru, care cuprinde si perioada sarbatorilor de iarna. Barbie este amenintata de popularitatea tot mai mare a papusilor excentrice si multi-etnice Bratz, promovate de MGA Entertainment. Intr-un efort de a retrezi interesul pentru marca Barbie, Mattel a lansat luna trecuta, la Londra, o linie de imbracaminte pentru fete prin intermediul designerului britanic Julien Macdonald, ocazie cu care a anuntat si aparitia in cursul acestui an a unui parfum pentru fete. Compania va mai crea, in colaborare cu casa de moda japoneza Sanei International, linia "Barbie Couture" pentru adulti.