Eveniment

Rompetrol vede vanzari in crestere la pompa

19.11.2009, 23:08 20

Rompetrol Downstream, divizia de retail a grupului petrolierRompetrol, spune ca anul viitor se asteapta la o crestere de 3% avanzarilor de carburanti, bazandu-se pe o revenire a cererii deproduse rafinate abia in a doua jumatate a anului 2010 la nivel depiata. Rompetrol este al doilea jucator ca marime de pe piatalocala a distributiei de carburanti.

"Pentru anul viitor intentionam sa acordam o mai mare atentieconsumatorilor finali prin dezvoltarea, consolidarea si optimizarearetelei de distributie, respectiv benzinarii proprii, statiipartener si Rompetrol Expres. In acest sens, ne-am propus pentru2010 o crestere a volumelor comercializate cu 3% fata de acest an",a declarat Iulian Antonache, directorul comercial din cadrulRompetrol Dowsntream, citat de Mediafax.

Compania a inregistrat in primele noua luni ale anului ocrestere semnificativa a volumelor vandute pe segmentul energo, dars-a confruntat cu o reducere a cererii pe partea de retailreprezentata de benzinarii. Compania anticipeaza ca vanzarile din2009 vor fi mai bune decat in 2008.

Reprezentantii Rompetrol au mai precizat ca de la inceputulanului 2010 este asteptata o crestere de 5-7% a preturilorcarburantilor pe fondul majorarii accizelor si in contextul unuibaril de 80 de dolari.