În urmă cu 10 ani, ajutoarele de stat erau un subiect tabu pentru antreprenorii români. Câţiva oameni din Ministerul de Finanţe, în conivenţă cu firmele de consultanţă, distribuiau pe tăcute ajutoare de zeci sau chiar sute de milioane de euro pe an către o mână de multinaţionale care le vânau.
Nu era rău în sine, că de investiţii, oricum ar fi, este permanent nevoie. Însă contează şi amprenta: cum poate amplifica activitatea economică un euro de ajutor de stat, în amonte şi în aval de compania recipient de ajutor de stat. Sau ce tehnologie aduce pe piaţă: de asamblare a unor cabluri/componente pentru un automobil sau de cercetare-dezvoltare pentru automobilul electric.
Supus criticilor, Ministerul Finanţelor a trebuit în timp să devină mai transparent şi schema de ajutoare de stat să se schimbe astfel încât să fie mai accesibilă şi pentru companiile cu capital privat românesc, majoritatea cu un nivel mai scăzut al veniturilor şi deci cu o capacitate mai redusă de investiţii.
Însă multă vreme grila de punctaj nu era în corelaţie cu ceea are nevoie într-un mod vital economia românească: capacitate de procesare a resurselor locale. Cum s-a văzut foarte bine în pandemie, când Germania şi Olanda a solicitat ridicarea restricţiilor pentru muncitorii români din abatoare, modelul economiei româneşti este export de materie primă şi de import de produs procesat.
România vinde de exemplu cereale în formă brută, în Germania, Olanda sau Marea Britanie, cerealele sunt folosite acolo pentru hrana animalelor din ferme, apoi tot românii sau alţii est-europeni sunt chemaţi să lucreze în abatoarele din aceste ţări iar România importă carnea, Kaufland, Lidl (Germania) sau Mega Image (Olanda) fiind cei mai mari jucători în retail pe plan local.
Şi asta se întâmplă în agrobusiness, industria chimică, industria farma sau industria materialelor de construcţii. Din această cauză, orice euro exportat în plus atrage pentru România un deficit comercial şi mai mare.
Aparent, exporturile au crescut în ultimii 10 ani de la 50 mld. euro în 2013 la 93 mld. euro în 2023, dar intensitatea exporturilor în economie a scăzut de fapt: de la 35% din PIB exporturi în 2013 la doar 29% din PIB astăzi.
Deci PIB-ul României a crescut de la 144 mld. euro în 2013 la 320 mld. euro în 2023 nu pe exporturi, ci pe consum. Ca să consumi fără să produci, trebuie să te împrumuţi, aşa că datoria externă a crescut în această perioadă de un deceniu de la 96 mld. euro la 173 mld. euro.
În 2013, deficitul comercial era de doar 6 mld euro şi reprezenta 4% din PIB, anul trecut a ajuns la 29 mld. euro şi reprezintă 9% din PIB. Creşti, dar creşterea creează gol în loc să creeze prea plin şi ca să rezişti te împrumuţi.
În faţa acestui cleşte – economie în creştere pe bază de deficit comercial în creştere şi de datorie externă în creştere – Guvernul României şi-a dat în sfârşit seama că e nevoie ca banii din ajutoare de stat să meargă spre sectoarele comerciale cu deficit în balanţa comercială externă. Abia acum!
Şi în ultimii ani şi iată în 2024 mai ales vine cu programe de ajutor de stat în valoare de 820 mil. euro care se adresează în primul rând companiilor productive in sectoarele cu deficit: producţie alimentară, produse chimice, materiale de construcţii.
Dar între timp lumea evoluează, aşa că în timp ce noi ne-am dat seama abia după decenii ce important este să sprijini producţia locală, de oricare ar fi, marile puteri se bat acum cu scheme de ajutoare de stat de miliarde de euro şi zeci de miliarde de euro pentru tehnologii de vârf precum producţia de semiconductori, de cipuri şi producţia de echipamente care produc semiconductori.
Mulţi ştiu de roşiile, de vacile şi de lalelele olandeze, dar puţini ştiu că în Olanda este cea mai mare fabrică de echipamente de cipuri din lume, ASML, cu venituri de 30 miliarde de euro pe an şi capitalizare de piaţă de 385 mld. euro, în creştere cu 50% în ultimele şase luni. ASML face aşa numitele echipamente fotolitografice cu ajutorul cărora se produc cipurile de computer.
Cu aceste maşini fac taiwanezii cipurile pe care le aştepta toată industria auto europeană după pandemie ca să reia vânzările. În 2013 olandezii au pus pe piaţă o nouă tehnologie, litografie EUV (extreme ultraviolet litography) iar americanii tocmai le-au cerut să nu o vândă în China. 200 milioane de dolari costă un astfel de echipament de dimensiunea unui TIR şi greutate de 180 de tone, iar ASML a vândut 140 de bucăţi până acum în toată lumea.
Cu Inflation Reduction Act şi Chips and Science Act, legi din 2022 prin care ajutoare de stat de 400 mld. dolari sunt disponibile pentru firmele care merg să investească în SUA, americanii au atras deja 110 proiecte de investiţii de anvergură în valoare de 224 mld.dolari în producţia de cipuri, de maşini electrice, baterii şi echipamente pentru energie verde, conform Financial Times, iar una dintre ele este o a doua fabrică TMSC (Taiwan) de cipuri în Arizona, bazată pe tehnologia ASML.
Oricât de în urmă era economia românească şi ruptă faţă de lanţurile de valoare globale în anii 90, avea un pas făcut în această industrie a semiconductorilor prin IPRS Băneasa, Microelectronica sau Institutul de Microtehnologie. Astăzi pe locul acestor fabrici sunt vilele impresarilor de fotbal din Pipera. Dar şcoala românească de înaltă tehnologie, facultăţile de automatică, de electronică, au rămas la vârf şi „produc” absolvenţi de valoare imediat absorbiţi de marii jucători internaţionali.
După decenii de deficite, ne dăm seama că e nevoie de politici de stat să facem covrigi, abatoare, pavele şi sârmă. Poate după alte decenii, ne vom da seama şi că valoarea adevărată vine din cunoaşterea şi stăpânirea lumii fizice, din fizică şi chimie, din înalta tehnologie şi vom găsi căile prin care să păşim şi noi (iar) pe acest teren.
