Necunoscutele s-au inmultit pe piata noastra imobiliara. Studii si analize credibile, facute pe baza unor date venite din surse interne, nu exista. Declaratiile unor actori ai pietei - investitori, dezvoltatori, antreprenori, speculanti - au o incarcatura puternica de subiectivism si prin urmare nu pot fi luate in seama. De altfel, cele mai multe declaratii - privind numarul tranzactiilor si preturile aflate la baza lor - sunt facute nu atat pentru a informa, cat pentru a deruta. Nimeni insa nu s-a incumetat, pana acum, sa afirme public cum se va misca piata pana la sfarsitul acestui an si in anul viitor. Incertitudinea e starea dominanta in momentul de fata.
O singura certitudine pare de neclintit: moneda de schimb. Vanzatorii prefera in continuare plata in euro. Prea putini primesc lei. Iata un motiv ce-i determina pe cumparatori sa umfle creditul in valuta. Caci lor li se cere valuta si se imprumuta in valuta. Si iata cum pe piata noastra valutara, bogata in "particularitati" de tot felul, vedem inca o "particularitate" ce le pune capac celorlalte: incalcarea uneia dintre legile de baza ale circulatiei banilor.
Sa explic. Piata imobiliara a lansat platile in dolari. Casele, terenurile se tranzactionau in moneda tare din anii '90 si de la inceputul anilor 2000: dolarul. Leul, moneda mai slaba, nu era acceptat la plata. Din 2003, cand Banca Nationala a trecut la referinta euro, a schimbat macazul si piata imobiliara: a trecut de pe dolari pe euro. Recurgand si la o smecherie: desi euro era mai scump decat dolarul... a schimbat etichetele in moneda unica europeana din cea americana fara sa modifice vreo cifra. A fost prima mare scumpire a imobilelor.
Firesc ar fi fost ca leul (moneda mai slaba) sa alunge euro (moneda mai tare) de pe piata. Cum s-a intamplat in intreaga istorie a banilor.
In secolul al XIX-lea, bunaoara, febra aurului trecuse. Lumea isi contabilizase deja beneficiile. Aparusera mari exportatori de capital, mai intai in Marea Britanie, Franta, Germania, apoi in Belgia, Olanda, Elvetia si, in sfarsit, in Statele Unite.
S-a dezvoltat piata internationala a banilor. Regina balului, Marea Britanie, si-a permis sa-si acopere moneda nationala cu aur. Lira sterlina devenise o moneda grea, dar si o moneda scumpa. Era tot mai dificila procurarea numerarului. Aparitia monedei scripturale (de cont) sau a cecurilor n-a rezolvat problema. Initial, francul francez fusese si el de aur, dar a preferat acoperirea cu argint. S-a ajuns la o moneda mai ieftina. Dupa ce Napoleon a infiintat Banca Frantei, s-a trecut la bimetalism: acoperirea cu aur si argint.
Desi bimetalismul era considerat primejdios, s-a extins totusi. La zece ani de la Unire, l-a preluat si Romania. Dar mai inainte trecuse oceanul, fiind adoptat in America, unde se dadeau batalii pentru o moneda ieftina. De fapt, bimetalismul a asigurat bani ieftini in tarile ce nu erau in masura
sa-si acopere in aur totalitatea emisiunilor monetare. S-a verificat astfel "legea lui Gresham", valabila si azi. Fostul cancelar al Elizabetei I sustinea ca moneda slaba alunga de pe piata moneda tare. Piata si-a creat repede anticorpii necesari pentru a scapa de somnolenta banilor si speculantii au facut averi din diferentele de curs intre aur si argint. Treptat, argintul a alungat aurul de pe piata.
Bogata America, unde goana dupa metalul galben atinsese apogeul, se imbolnavise si ea de lipsa de aur. Rezervele au ajuns la fundul sacului. Folosind conjunctura, fermierii din vest si proprietarii minelor de argint se bateau pentru a impune un sistem de bani "ieftini", acoperiti cu argint. Doua stafii bantuiau America, lupta lor ajungand sa domine mai toate campaniile electorale: banii scumpi si banii ieftini. Ideea "fixa" a populistilor era o emisiune monetara expansiva, de bani ieftini, de argint, din care statul sa plateasca somerii, sa angajeze lucrari publice, sa aloce fonduri pentru ajutoare sociale. Specialistii care au analizat acea perioada din istoria Statelor Unite spun ca ar fi urmat o inflatie exploziva, imposibil de controlat si greu de suportat.
Daca populistii n-au obtinut emisiunea mult dorita, au reusit in schimb sa puna gaz pe foc in cruciada impotriva etalonului-aur. Un candidat la presedintia Statelor Unite avea sa rosteasca o fraza ce a intrat in istorie: "Omenirea nu va accepta sa fie rastignita pe aur". Candidatul a pierdut alegerile, iar omenirea a acceptat crucea de aur. Banii ieftini, oricat de tentanti ar fi fost pentru ca ar fi rezolvat nevoi imediate, au pierdut batalia. Motivul: teama de consecinte dintre cele mai dramatice. Pentru ca intr-adevar s-ar fi ajuns la o inflatie cumplita si la eternizarea saraciei.
Concluzia? Leul nu este o moneda slaba daca n-a reusit sa alunge euro de pe piata imobiliara. Sau poate ca vanzatorii de case si de terenuri privesc in viitorul apropiat, cand - peste cativa ani - leul tot va fi schimbat cu euro...
Mai exista insa si o alta fata a medaliei: daca, in schimb, cumparatorii nu reusesc sa impuna plata in lei... inseamna ca nu ei fac legea pe piata imobiliara. Ci vanzatorii.
