Aderarea Romaniei la NATO este acum un fapt implinit. S-au indeplinit toate procedurile, au avut loc toate ceremoniile, astfel ca a cincea extindere a NATO a adus in blocul Tratatului nord-atlantic si cea mai mare parte a tarilor care au facut parte din Pactul de la Varsovia. Politicienii care s-au perindat la putere in ultimii 14 ani pot bifa una dintre temele de dezbatere care au concentrat in aceasta perioada dezbaterile si disputele, principiile si emotiile societatii romanesti. Cum s-ar spune, am mai facut-o si pe-asta!
Aderarea la NATO va fi, in aceste conditii, un subiect care va disparea, probabil, de pe agenda discursurilor politice. Asa s-a intamplat si cu alte subiecte - unul dintre ele a fost asa-numitul conflict dintre populatia romana si cea maghiara. Dupa izbucnirea acestui asa-numit conflict, la inceputul anilor 90, odata cu intrarea Ungariei in NATO, in acelasi timp cu participarea UDMR la guvernare alaturi de fosta Conventie Democrata si, mai apoi, alaturi de PSD, a disparut si aceasta tema din dezbaterea publica romaneasca. Nu am crezut niciodata ca exista un conflict real intre cele doua etnii pe teritoriul Romaniei, asa cum nu am crezut niciodata ca exista o sursa latenta de conflict intre Ungaria si Romania. Tema conflictului a fost mai degraba artificiala, dar, iata, a disparut si ea din dezbaterile publice.
Privatizarea, o alta tema care a stat la loc de frunte pe paginile ziarelor, pe post de concluzie mai ales a analizelor despre cum stau lucrurile ian Romania, este astazi un subiect care s-a retras din dezbatere. Nu neaparat pentru ca a disparut obiectul discutiei, pentru ca mai sunt intreprinderi de privatizat si, din pacate, un domeniu intreg (cum este cel energetic) isi asteapta randul, dar vinderea intreprinderilor mai intereseaza mai degraba din perspectiva surselor de suspiciune - cum s-a privatizat nu stiu ce rafinarie, in ce conditii, cu ce avantaje, nu stiu ce combinat siderurgic.
Mai sunt teme destule care faceau istoria inceputului anilor 90, dar care nu mai suscita atata implicare in timpul dezbaterii. Unele dintre ele, cum ar fi procesul comunismului sau fostii securisti, au ramas nerezolvate, altele, intre care este si tema integrarii in NATO, se poate spune ca s-au implinit.
Ceea ce ar mai fi de spus in privinta integrarii in NATO implica doua abordari.
Prima dintre ele este cea referitoare la reconfigurarea hartilor. Traim in plin razboi cu terorismul. Romania s-a plasat, dintru inceput, de partea buna si democrata a lucrurilor. Este partener al tarilor care, dincolo de faptul ca se simt amenintate, vor sa raspunda cu lege si justitie incercarilor acelora care vor sa schimbe cursul vietii, mai precis stilul de viata al lumii civilizate. Putem spune ca stim pe propria piele ce inseamna razboiul impotriva terorismului - cel mai bine o pot spune familiile militarilor plecati in misiuni in Afganistan si Irak (sa ne amintim ca si Romania are doi miliari care au cazut la Nassirya), ca si cele ale celor 16 disparuti in atentatele din trecurile madrilene.
Momentul intrarii Romaniei in NATO este, asadar, clar, pozitia, oarecum explicita. Si asta, fiindca exista in interiorul aliantei doua curente care ar putea prinde Romania la mijloc. Este vorba despre tabara proamericana, cu membrii ei stiuti, de la Anglia lui Tony Blair si Italia lui Berlusconi, la tarile rebotezate - Noua Europa - fostele tari comuniste, intre care si Romania. Si mai avem o tabara care isi ingroasa randurile, ale Germaniei si Frantei, la care pare sa se fi alaturat si Spania, la care se alaturase si Belgia si care ar putea include si alte tari - depinde de rezultatul alegerilor din tari ca Italia sau Suedia.
Pe langa aceste doua pozitionari, mai este sunt de luat in calcul Rusia si tarile vecine, de la est. Rusia a spus, prin ministrul sau de externe, Serghei Lavrov, chiar in ziua in care se arborau deapelele noilor tari membre ale NATO, ca extinderea este o greseala. Apoi, insusi Vladimir Putin a spus ca, amplasarea bazelor NATO pana la granita cu Rusia va determina o reactie din partea Kremlinului. Reticenta, maidegraba impotrivire am putea spune.
Moldova si Belarus raman, si ele, la granita NATO, dar mai atente si mai interesate de orice miscare a Federatiei Ruse. Ucraina, in schimb, declara ca ar dori sa-si apropie, in timp, relatiile cu alianta nord-atlantica. Romania, din aceasta perspectiva, mai are diplomatie de exersat pentru a fi acel "cap de pod" in relatia NATO-Rusia despre care vorbea George Bush atunci cand a venit la Bucuresti. Mai are de exersat diplomatie si pentru a-si implini interesele economice in relatia cu Rusia.
In toata aceasta redesenare a hartilor geo-strategice, este cert ce au spus si oficialii de la Bucuresti - prin intrarea in NATO, Romania capata mai multa siguranta, mai multa ca niciodata.
Intrarea in NATO mai inseamna insa si altceva - intrarea intr-o lume cu o alta mentalitate. Si aici este vorba despre serviciile secrete - reformarea lor, curatarea lor de fostii securisti (si a celor care au spionat pana deunazi tarile NATO, si a celor care au facut Politie Politica) este imperioasa. Chiar daca autoritatile sustin ca reforma, si implicit curatenia, s-a realizat, mai este nevoie de deconspirarea celor care au facut parte din fosta Securitate. Mai trebuie ca si CNSAS sa fie o institutie functionala, adica dosarele sa fie publice. Numai asa, se poarte spune ca vineri, 2 aprilie, Romania s-a desprins definitiv de comunism. adelina.radulescu@zf.ro
