13 iunie 1990, Lupeni, Valea Jiului. Zeci de dube pline se indreapta spre mina, in timp ce alte zeci, incarcate cu mineri gata echipati, parasesc poarta minei luand directia Petrosaniului. In ochii mei, aceia ai unui copil aflat in pragul adolescentei, aceasta desfasurare de forte, agitatia si frematarea care o insotesc imi creeaza senzatia ca ma aflu in ajunul unei batalii dintr-un film istoric al lui Nicolaescu sau in toiul mobilizarii dintr-un film de razboi american. Unii dintre mineri chiar au bentite pe cap, in stil Rambo, personajul care ne invadase viata pe casetele video in ultimii ani ai comunismului si cu precadere in cele 6 luni care trecusera de la Revolutie. Atat revolutia, cat si mineriada din 13 - 15 iunie m-au prins pe un maidan din Lupeni, aflat pe marginea drumului, batand mingea cu prietenii. De pe acel maidan am asistat in 1989 la trecerea camioanelor intesate de oameni care se indreptau spre Sfatul Popular ca sa strige "Jos Ceausescu!". Tot de acolo am fost, in iunie 1990, martor la convoiul de dube pline cu mineri care, intr-un avant patriotic, se duceau la Bucuresti ca sa salveze tara de... golani, drogati si legionari. In ochii mei de copil, minerii erau atunci adevarati super-eroi ai unui film de actiune, nicidecum personajele negative de astazi. La televizor se spunea ca democratia este in pericol, iar oamenii erau chemati sa o apere. Minerii raspunsesera acelei chemari, erau salvatori intr-o situatie limita. Erau "aia buni" care se duceau in Capitala sa-i puna la punct pe "aia rai".
In 1990, romanii, cei mai multi dintre ei, erau cu totii ca niste copii. Usor de sedus, usor de manipulat, usor de mobilizat. Nu trebuia sa fii un specialist in comunicare de masa pentru a convinge milioane de oameni, prin intermediul "Televiziunii Romane Libere", de anumite adevaruri dezirabile. Astazi asistam la o avalansa de emisiuni, de dezbateri, de documentare care infiereaza evenimentele de atunci. Multe dintre ele dezvaluie adevaruri tulburatoare, altele manipuleaza, la fel cum se intampla si in 1990, doar ca in sens contrar. Dar prea putini au curajul sa spuna deschis ca pe 13 - 15 iunie, peste 80% dintre romani aprobau actiunile "salvatoare" ale minerilor si ii urau sincer pe "destrabalatii" care isi faceau de cap in Piata Universitatii.
Nu mi-am propus in acest articol sa vorbesc despre vinovati. Cu atat mai putin despre vinovatia poporului. Nu e treaba mea sa fac acest lucru, chiar daca procurorul care ancheteaza cazul a dat deja verdictul la televizor inainte de incheierea anchetei. As vrea sa vorbesc despre manipularea maselor, despre cum erau romanii in acele vremuri ale copilariei democratiei romanesti, dar si despre cum se influenteaza astazi masele, la 15 ani ani dupa evenimentele din Piata Universitatii.
In 1990, participarea oamenilor la intruniri si demonstratii atingea cote uriase. Mitinguri de zeci de mii de protestatari ai opozitiei erau urmate de contramanifestatii de zeci de mii de simpatizanti FSN si invers. Reactivitatea opiniei publice era maxima si aproape orice stimul, orice subiect si orice provocare genera automat adeziuni, mobilizari si miscari de masa. Dupa 45 de ani de inchisoare, constiintele proaspat eliberate nu doreau sa piarda nici o ocazie de a se dezlantui public. Astazi, dupa 15 ani de libertate, zbuciumul nu mai e deloc acelasi. Dorinta de a iesi pe strazi pentru a sprijini o idee aproape ca a disparut. Mitingurile electorale abia daca mai aduc cateva mii de oameni, atrasi mai degraba de un tricou, de o sepcuta, de un mic si o bere decat de mesajul politic. Nici victoria lui Basescu in alegerile prezidentiale nu a reusit sa adune mai mult de 2.000 de suflete in Piata Universitatii, infim fata de zecile de mii de oameni care manifestau in 1990 sau care venisera sa-l sarbatoreasca pe Emil Constantinescu in 1996. Toate acestea in conditiile in care tehnicile de manipulare s-au perfectionat si diversificat.
Concluzia acestei stari de lucruri este totusi pozitiva. Astazi nu ar mai fi posibila o mineriada de tipul celei din 13 - 15 iunie. Oamenii s-au maturizat, sunt ceva mai sceptici in fata alarmelor puterii si mai putin dispusi sa-si afiseze zgomotos opiniile in piata. Dar, chiar daca au devenit tacuti, ei sunt in continuare manipulati. Nu stiu care este dimensiunea fenomenului, dar probabil ca se mentine in continuare la cote ridicate. Cei 15 ani de democratie sunt prea putini pentru a forma o cultura civica solida unei populatii expuse jumatate de secol la virusii comunismului. Ma intreb oare cati "Popescu" indignati astazi in fata televizoarelor de ce s-a intamplat in 1990, vociferau atunci cu furie, in strada sau in fata televizoarelor, impotriva golanilor de la Universitate. Aproape ca mi-e teama sa le aflu numarul chiar daca erau si sunt in continuare niste copii. Ca varsta civica vorbind...
remus.stefureac@zf.ro
* Remus Stefureac este doctorand in stiinte politice la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative
