Din 2005, BNR a anuntat ca va trece la adoptia unui nou regim de politica monetara cunoscut sub numele de tintire a inflatiei (TI). Aceasta metoda defineste mentinerea inflatiei la un nivel scazut ca fiind unicul obiectiv al bancii centrale. Pentru a-l atinge, banca centrala trebuie sa actioneze cu instrumentele de care dispune in functie de o prognoza pe termen mediu. Performantele bancii centrale sunt evaluate in functie de atingerea obiectivului de inflatie.
Decizia BNR a generat, cum era de asteptat, o serie de reactii. Divergentele de opinii s-au concentrat in special pe momentul ales pentru implementarea regimului de TI. Dat fiind contextul actual economic in Romania o intrebare cheie care se pune este daca BNR dispune in prezent de logistica necesara pentru a putea ancora cu succes anticipatiile inflationiste ale pietei si atinge in mod consistent tinta de inflatie propusa. Raspunsul la aceasta intrebare il va oferi viitorul insa cateva observatii merita facute pe aceasta tema.
O prima remarca ar fi ca, pe termen scurt, este putin probabil ca viitorul regim de TI sa fie radical diferit fata de ceea ce BNR a facut pana acum, cel putin din 2000-2001 incoace. Tocmai aceasta diferenta mica a lasat unora (vezi articolul lui Dragos Cabat, ZF, 25 August) impresia ca BNR a dat o lovitura de imagine. Aceasta perceptie e deosebit de periculoasa pentru ca ar putea inradacina ideea ca schimbarile de politici - fie ele monetare sau fiscale - pot fi eficiente fara schimbari de esenta, adica a modului cum sunt conduse aceste politici. Mai mult, 'lovitura de imagine' nu poate fi un substitut pentru existenta cerintelor pe care TI le impune: cunoasterea modului de propagare a impulsurilor monetare, abilitatea bancii centrale de a previziona inflatia pe termen mediu, instrumente eficace pentru controlul inflatiei, o opinie publica informata ce poate lua decizii pe baza lor, etc.
Un alt aspect tine de capacitatea respectarii angajamentului bancii centrale in atingerea tintei de inflatie. Riscul de ratare a tintei anuntate in mod repetat ar putea avea repercusiuni negative asupra capitalului de credibilitate pe care BNR l-a acumulat deja. Pe langa socurile de natura externa, cum ar fi preturile diferitelor marfuri de import, economia Romaniei e supusa unei doze mult mai mari de socuri interne comparativ cu tarile dezvoltate - datorita proceselor de restructurare economica. (Aici ar fi de subliniat si natura duala a economiei monetare din Romania unde multi rezidenti au depozite si fac operatiuni in valuta. Acest caracter dual poate aduce cu sine riscuri ridicate in eventualitatea unei deprecieri rapide substantiale a leului prin asa numitul efect bilantier. Astfel, la agentii economici care au obligatii denominate in valuta si activele in lei deprecierea leului le va mari datoria convertita in lei, reducand astfel valoarea firmei).
Este de asteptat ca variatia si incertitudinea acestor socuri cumulate sa creeze dificultati in atingerea tintei de inflatie, fapt demonstrat cu prisosinta de experienta bancilor centrale din Cehia, Ungaria si Polonia.
In cazul unor socuri mai puternice ce pun in pericol atingerea tintei de inflatie propuse, banca centrala are doua solutii de urmat. Fie sa acomodeze socul, acordand astfel prioritate altor obiective, cum ar fi cresterea economica sau echilibrul extern, de exemplu, ceea ce se translateaza intr-o abandonare a tintei de inflatie. Sau sa-si mentina obiectivul de tintire a inflatiei urmand ca economia sa plateasca costurile economice aferente. Cazul bancii centrale din Chile e elocvent in acest sens. Pentru a mentine inflatia la nivelul tintei, banca centrala din aceasta tara a ridicat semnificativ rata dobanzii ca raspuns la inrautatirea conditiilor comerciale. Efectul a fost plonjarea economiei intr-o recesiune prelungita unde riscul deprecierii capitalului fizic si uman e real.
Sigur, un asemenea scenariu impins la extrem e destul de dificil de imaginat pentru Romania la momentul actual. BNR ar trebui sa poata anticipa o astfel de traiectorie a economiei si sa ia deciziile necesare din timp. Insa e posibil ca o centrare rigida a politicii monetare pentru indeplinirea stricta a obiectivului de inflatie sa genereze inconsistente in aplicarea politicilor economice avand drept rezultat scaderea cresterii economice.
O alta observatie importanta e ca nu exista o evidenta clara cum ca TI ar imbunatati performanta economica - data de evolutia unor indicatori ca si inflatia, produsul intern brut (PIB) sau rata dobanzii. Un numar de studii efectuate pe aceasta tema nu au relevat diferente semnificative intre tarile ce practicau TI si cele non-TI. Din acest punct de vedere argumentul adus pentru superioritatea TI asupra altor regimuri monetare (tintirea agregatelor monetare, a cursului de schimb sau a produsului intern brut) e discutabil. Bancile centrale din tarile baltice, de exemplu, au adoptat un consiliu monetar inca de la inceputul anilor '90 iar inflatia in aceste tari a fost redusa si mentinuta la o singura cifra cu succes. Mai mult, se poate observa aceeasi evolutie a ratei dobanzii pentru diverse combinatii de variabile macroeconomice tinta - cum ar fi masa monetara, nivelul preturilor sau cresterea economica. Un exemplu in acest caz a fost Bundesbank (banca centrala a Germaniei) unde regimul de tintire a agregatelor monetare, anuntat initial, arata surprinzator de similar cu unul de tintire a inflatiei.
Si nu in ultimul rand este deosebit de importanta credibilitatea tintelor de inflatie anuntate. Cu cat aceste tinte sunt mai putin credibile cu atat mai greu va fi sa se reduca anticiparile inflationiste ale pietei. O serie de analisti ai unor institutii financiare din Romania si-au exprimat rezervele cu privire la momentul ales pentru introducerea regimului de TI - si implicit fata de fezabilitatea atingerii tintelor de inflatie. Experienta altor banci centrale ce au trecut la TI sugereaza ca e nevoie de o perioada de timp pentru ca anticiparile inflationiste ale pietei sa convearga catre cele ale bancii centrale. La momentul actual aceste anticipari tind sa fie mai mari decat cele ale BNR, asa cum reiese si din previziunile inflationiste ale unui numar de banci comerciale. Insa trebuie remarcat ca, din punct de vedere tehnic, BNR are de ales intre tintirea propriilor anticipatii inflationiste sau cele ale pietei (in practica, o serie de banci centrale extrag aceasta informatie din contractele forward pe termen scurt si mediu). Intentiile BNR, sugerate de anunturile privind traiectoria inflatiei tinta pe urmatorii ani, par sa confirme ca pe moment banca centrala va tinti propriile anticipari inflationiste.
Este important ca publicul sa inteleaga efectul deciziilor de politica monetara (si fiscala, evident) in contextul economic dat si faptul ca exista limite pentru ceea ce politica monetara poate sa faca. Dar aceasta teza este valabila si pentru cei care definesc politica monetara, in anumite conditii date.
Tranzitia catre un regim de TI, asa cum e el implementat in tarile dezvoltate, va mai dura ceva timp. BNR este inca o institutie relativ tanara care se afla intr-un proces de consolidare, atat a credibilitatii, cat si a cadrului institutional de operare a politicii monetare. Aceste preconditii concura la succesul regimului de TI. Poate nu este intamplator faptul ca doua dintre bancile centrale cu cea mai mare traditie, Risbank, banca centrala a Suediei, prima de acest fel din lume infiintata in 1668 si Banca Angliei, cu cea mai lunga continuitate, inca din 1694, practica un regim de TI printre cele mai performante.
In ultima instanta, insa, procesul de reducere a inflatiei, iar apoi mentinerea ei la un nivel scazut intr-un mediu de crestere economica stabil, e o consecinta a implementarii unor politici monetare si fiscale sensibile, coordonate pentru atingerea aceluiasi obiectiv.
* Laurian Lungu este economist la Cardiff Business School (Marea Britanie)
