Politică

Acuzatii privind folosirea institutiilor statului impotriva opozitiei

16.08.2004, 00:00 13



Presedintele PNL, Theodor Stolojan, a acuzat, ieri, PSD de "agresiune" impotriva reprezentantilor opozitiei si de folosirea institutiilor statului in aceasta actiune. Stolojan a declarat, conform Mediafax, ca in ultimii patru ani, "Guvernul clientelar Adrian Nastase s-a folosit de institutiile statului ca instrumente de agresiune politica impotriva opozitiei". Liderul liberal a dat exemplul senatorului PNL de Suceava, Gheorghe Flutur, impotriva caruia au fost deschise trei anchete penale.



"Desi in toate s-a dat solutie de neincepere a urmaririi penale, se continua agresiunile impotriva lui, pentru ca este unul dintre cei mai combativi parlamentari", a sustinut liderul liberal.



Purtatorul de cuvant al Guvernului, Despina Neagoe, a respins ieri aprecierile presedintelui PNL. "Romania este stat de drept care functioneaza in baza separarii puterilor in stat. Guvernul nu a intervenit, in nici un fel, in activitatea Justitiei", afirma purtatorul de cuvant al Cabinetului Nastase. In ceea ce priveste cazul senatorului liberal Gheorghe Flutur, Despina Neagoe spune ca este de competenta instantelor de judecata.



Stolojan considera ca la baza acestei campanii sta faptul ca PSD a fost deranjat de castigarea, de catre PNL, a patru primarii din Moldova, cele din Suceava, Botosani, Piatra Neamt si Vaslui, judete in care, de 14 ani, numai partidul de guvernamant a castigat.



"Ei ne agreseaza continuu oamenii, folosind aceste institutii ale statului, inclusiv Procuratura", a spus Stolojan.



Potrivit liderului liberal, decizia de a nu prezenta pe listele parlamentare persoane controversate a fost deosebit de grea, in conditiile in care acestea nu au vreo condamnare in Justitie, ci doar o imagine negativa.



Presedintele PNL a mai precizat ca 75% din candidatii PNL pentru alegerile generale sunt oameni noi, care nu au mai fost in Parlament.