Politică

Basescu ii cere lui Nastase sa nu se infurie

25.08.2004, 00:00 14

Liderul PD, Traian Basescu, l-a chemat pe Adrian Nastase la un dialog pe marginea unor acuzatii pe care le-a mai facut si in alte randuri. Apelul copresedintelui Aliantei apare pe fondul asa-numitei campanii murdare, in care s-au angrenat cele doua formatiuni.
Astfel, Traian Basescu ii cere liderului PSD "sa nu se infurie" si sa raspunda public, pe puncte, la cateva probleme, pe care le considera controversate.
Una dintre ele ar fi chestiunea Dracula Park. Basescu a spus ca, in cazul a ceea ce el a numit "escrocheria" Dracula Park, Adrian Nastase si Dan Matei Agathon au "stimulat" populatia sa depuna bani, insa nu au facut nici un raport public cu privire la destinatia fondurilor.
Basescu a reamintit, la conferinta de presa PD, si de declaratia lui Nutu Camataru, lider al lumii interlope, care a sustinut ca a "spalat bani" pentru mai multi lideri PSD.
Basescu acuza si ceea ce al denumeste "traficul de copii", referindu-se la "vanzarea" a peste 1000 de copii, cu semnatura premierului, desi exista un moratoriu privind adoptiile internationale.
Totodata, lui Nastase i se solicita sa dea o justificare preluarii la datoria publica a 17.000 de miliarde la RAFO Onesti si 11.000 de miliarde la SNTR.
Basescu a declarat, de asemenea, ca Adrian Nastase nu si-a respectat promisiunea din campania din anul 2000, ca Sorin Ovidiu Vintu si celelalte persoane care au beneficiat de prabusirea FNI sa "plateasca". "Se pare ca lista politicienilor PSD este atat de larga, ca Sorin Ovidiu Vintu se misca liber pe piata de capital", a spus Basescu.
El asteapta de asemenea ca Adrian Nastase sa dea un raspuns cu privire la "investitiile sale de 1 miliard de dolari in strainatate". "Poate se gandeste la Marea Chinei, prin Orient, pe acolo", a continuat Traian Basescu.
PSD i-a raspuns solicitarii lui Traian Basescu prin intermediul purtatorului de cuvant al partidului, Titus Corlateanu. Acesta spune ca PSD constata ca Traian Basescu continua campania murdara, in pofida declaratiilor purtatorului de cuvant al Aliantei. "PSD nu va raspunde campaniei murdare promovate in continuare de liderii PNL-PD", sustine Corlatean. El spune ca PSD considera ca Traian Basescu si ceilalti lideri ai aliantei au insa obligatia morala de a da raspuns la multitudinea de intrebari pe care acestia le-au primit de-a lungul timpului, in primul rand din partea opiniei publice si mass-mediei.
Cu o zi inainte la o declaratie a purtatorului de cuvant al Aliantei referitoare la averea lui Adrian Nastase, PSD a raspuns tot prin intermediul lui Corlatean.
Acesta a spus ca "declaratia de avere a primului-ministru al Romaniei este publicata, conform legii, pe pagina de web a Guvernului" si ca, daca liderii PNL-PD contesta continutul declaratiei, "ei trebuie sa isi asume responsabilitatatea propriilor afirmatii publice si sa le probeze". adelina.radulescu@zf.ro