Politică

Basescu promite sa invinga vechile structuri

14.03.2005, 00:00 19


Presedintele Traian Basescu afirma ca va invinge fostele structuri comuniste "acolo unde ele mai exista" in societatea romaneasca. Promisiu-nea sefului statului, cu rezonanta in electoratul a ceea ce a reprezentat Conventia Democratica, a fost facuta la aniversarea a 15 ani de la lansarea Proclamatiei de la Timisoara, eveniment la care seful statului a par-ticipat sambata impreuna cu Regele Mihai si fostul presedinte Emil Constantinescu.


"Sunt convins ca asa cum spunea un presedinte al Romaniei la sfarsit de mandat, 'M-au invins fostele struc-turi', fara a avea pretentia sa citez exact, sunt convins ca a avut dreptate. Ceea ce va pot spune cu certitudine este ca eu o sa le inving", a afirmat Traian Basescu, la Timisoara.


Presedintele Basescu a adaugat ca vointa politica nu este suficienta pentru curatarea morala a societatii intrucat multi romani au o problema de mentalitate: "Imi aduc aminte inclusiv de mine, cum gandeam problema proprietatii in '93, '94, cum o gandesc acum".


La randul sau, Regele Mihai a apreciat ca Proclamatia de la Timisoara, care cerea inclusiv indepartarea acti-vistilor PCR din orice functie publica, a triumfat indirect.


"Multi dintre fostii membri importanti ai partidului comunist nu numai ca au ocupat posturi oficiale, dar uneori au ramas la putere multi ani dupa caderea comunismului. Inseamna ca Proclamatia a fost un esec? In nici un caz.


Proclamatia ramane punctul nostru de referinta, busola generatiilor de maine", a declarat, citat de BBC, Regele Mihai.


Promisiunea ca va invinge vechile structuri comuniste este o tema de discurs politic a fostei Conventii Democratice, preluata de Traian Ba-sescu, asupra careia revine sistematic mai ales dupa investirea in functia de sef al statului.


Inaintea alegerii sale ca presedinte, Basescu spunea, in confruntarea televizata cu Adrian Nastase, ca "drama" romanilor este ca tre-buie sa aleaga intre doi fosti comunisti.


Ulterior, cu pargiile puterii in mana, Basescu a promis deconspirarea "totala, fara menajamente" a fostei Securitati, indiferent care vor consecintele.


In prima sedinta CSAT pe care a condus-o, s-a decis transferarea de la SRI la Consiliul de studiere a arhive-lor Securitatii doar 12 dintre cei 25 de kilometri liniari de arhive. De la dis-curs la fapte, Traian Basescu si-a onorat partial promisiunea. Deocamdata. mirela.luca@zf.ro