Politică

Iliescu a fost huiduit la Tebea de PRM

13.09.2004, 00:00 18

Presedintele Iliescu si lideri ai principalelor partide parlamentare s-au aflat ieri la Tebea, la aniversarea nasterii lui Avram Iancu, insa prezenta lor a fost marcata de huiduieli ale unor grupuri de simpatizanti ai lui Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, prezent si el la sarbatoare.
Ion Iliescu si-a scurtat vizita la Tebea dupa ce o incercare a sa de a li se adresa din nou protestatarilor a esuat.
La Tebea a venit si Traian Basescu, liderul PD si copresedinte al Aliantei D.A., dar acesta a plecat inainte ca la fata locului sa ajunga seful statului. La aceeasi strategie a apelat si liderul Partidului Noua Generatie, Gigi Becali.
Impreuna cu seful statului au venit la ceremonii premierul Adrian Nastase, ministrul de Externe Mircea Geoana, ministrul Apararii Ioan Mircea Pascu si alti membri ai Cabinetului, sositi cu un microbuz. Reprezentantii puterii au fost aplaudati de unii dintre participanti si fluierati de altii.
 In discursul sau, Iliescu l-a omagiat pe Avram Iancu, dupa care delegatia a inceput sa paraseasca locul pe fondul huiduiellilor si fluieraturilor venite din grupul simpatizantilor PRM, care afisau pancarte si fotografii ale lui C. V. Tudor. Seful statului a mers spre multime si a discutat cu contestatarii, care au continuat insa huiduielile si lozincile pro-Vadim pe fondul muzicii fanfarei. Cativa i-au adresat presedintelui critici legate de proiectul Rosia Montana si de colaborarea PSD-UDMR. Iliescu a coborat scarile pentru a iesi din curtea bisericii, dupa care brusc s-a razgandit, cerand un microfon pentru un nou discurs, fara succes insa.
Ulterior, Iliescu si Nastase s-au oprit pentru a discuta in strada cu oamenii din cateva grupuri mai linistite. Iliescu a parasit Tebea dupa momentul discursurilor, desi trebuia sa asiste si la spectacolul folcloric de pe platoul din localitate. Modificarea de program a survenit in cursul diminetii, din cauza agendei presedintelui. adelina.radulescu@zf.ro