Politică

Occidentalii arata "cartonasul galben" Siriei

26.10.2005, 18:59 15

Presedintele american George W. Bush a declarat ieri ca actiunea militara este "ultima optiune" la care ar putea recurge in cazul in care Siria va refuza sa coopereze cu ancheta ONU care investigheaza asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri.

"Cred ca Siria a invatat ca daca nu respecta cererile internationale, va fi izolata", a adaugat presedintele american, intr-un interviu acordat postului de televiziune Al-Arabiya.

Bush a reamintit lista reprosurilor Washingtonului la adresa regimului sirian sustinand ca Damascul va trebui sa renunte la a mai adaposti grupari teroriste care pericliteaza procesul de pace israeliano-palestinian, sa nu se mai amestece in treburile interne ale Libanului si sa impiedice infiltrarea insurgentilor in Irak.

Raportul comisiei Mehlis, care sustine ca unii oficiali sirieni au fost implicati in asasinarea lui Hariri, a fost ieri prezentat in fata Consiliului de Securitate al ONU, acest organism urmand sa dezbata cele mai potrivite modalitati de a gestiona chestiunea siriana.

Diplomatii americani si cei francezi pregatesc textul unei rezolutii a Consiliului de Securitate care sa ceara explicit Siriei sa coopereze cu anchetatorii ONU, fara insa a prevede sanctiuni in cazul in care Damascul nu se conformeaza cu cererile comisiei de ancheta.

Adoptarea unei rezolutii care sa prevada sanctiuni ar putea intampina dificultati serioase datorita opozitiei Rusiei, membru permanent al Consiliului de Securitate, avand deci drept de veto, care are legaturi traditionale cu Siria si intelege sa ii reprezinte interesele in acest for international. Nici China nu vede cu ochi buni adoptarea unei astfel de rezolutii, amba-sadorul Beijingului la ONU, Wang Guangya, afirmand ca nu intelege necesitatea unor masuri de forta.

Cu toate acestea, statele occidentale sunt decise ca acesta sa fie ultimul avertisment acordat Damascului, seful diplomatiei franceze, Philippe Douste-Blazy, avertizand ca in cazul in care Siria nu coopereaza, vor exista urmari.

Ambasadorul american la ONU, John Bolton, a fost si mai transant afirmand ca "guvernul sirian a ajuns la ora marturisirilor sincere. Nu mai trebuie obstructii, nu mai trebuie jumatati de masura, vrem o cooperare substantiala si o dorim imediat".

Cele mai citite ştiri