Politică externă

Criza politica din Polonia se acutizeaza

10.08.2007, 20:18 14

Criza politica din Polonia a cunoscut o noua dimensiune dupa ce premierul polonez Jaroslaw Kaczynski l-a demis pe ministrul de interne Janus Kaczmarek, fiind suspectat ca ar fi dezvaluit informatii confidentiale, impiedicand ancheta intr-un caz de coruptie.
Este vorba despre o ancheta in care este implicat fostul vicepremier, Andrzej Lepper, liderul formatiunii Autoapararea (Samobroova), unul dintre partidele coalitiei tripartite de la guvernarea Poloniei.
"Am decis sa il demit pe ministrul de interne Kaczmarek. Am avut incredere in el, dar el a abuzat de increderea noastra. Este o decizie grea si neplacuta", a declarat Kaczynski intr-o conferinta de presa.
Kaczmarek, care face parte din partidul Lege si Justitie, condus de Kaczynski, a negat orice acuzatie, sustinand ca el nu e sursa acelor informatii. El va fi inlocuit de Wladyslaw Stasiak, fostul sef al Consiliului National de Securitate, dupa cum a hotarat presedintele Lech Kaczynski. "Cred ca va fi cel mai bun ministru de interne din 1989 incoace. Nu cred ca am gresit de data asta", a spus presedintele polonez despre Stasiak.
Proaspat demisul ministru fusese numit acum sase luni, in urma demiterii predecesorului sau, Ludwik Dorn, care intrase in conflict cu primul-ministru.
Anuntul premierului vine pe fondul unei crize politice ce pare sa se acutizeze, care a inceput luna trecuta cand Andrzej Lepper a fost demis din functie, fiind acuzat de luare de mita. In urma demiterii, Lepper a anuntat ca isi va retrage partidul din coalitia de la guvernarea tarii si ca deputatii partidului Autoapararea nu vor mai sustine politicile guvernului. Lepper a fost acuzat ca a primit milioane de dolari pentru a folosi terenuri agricole in scopuri comerciale, insa sustine ca nu a fost implicat in nicio afacere de acest gen.
Fara sprijinul Partidului Autoapararea, formatiunea aflata la guvernare, care are 155 de parlamentari, ramane fara majoritatea necesara de 231. Din aceasta cauza, premierul polonez a anuntat ca se vor organiza alegeri anticipate in toamna. Alegerile la termen in Polonia sunt programate in 2009.
Coalitia guvernamentala poloneza a fost formata in anul 2005, din trei formatiuni politice: Lege si Justitie (PiS), partidul fratilor Kaczynski, Autoapararea (Samoobrova) si Liga Familiilor Poloneze (LPR). PiS are 155 de locuri in Parlament, Samoobrova - 56, iar LPR, ultimul partid al coalitiei tripartite, doar 34. Scopul ei a fost asigurarea majoritatii parlamentare de care avea nevoie partidul fratilor Kaczynski, principala forta politica din Polonia.
"Fara o majoritate parlamentara, alegerile anticipate sunt inevitabile. Sunt de acord cu organizarea unui scrutin anticipat deoarece avem de-a face cu o opozitie distructiva. Nu trebuie sa lungim lucrurile pentru mult timp", a declarat premierul Kaczynski.
Premierul a mai afirmat ca partidul sau, Lege si Justitie, se va intalni curand sa decida data alegerilor. De asemenea, Parlamentul se va intalni pe 22 august, cand se va termina vacanta de vara, sa discute despre posibilele solutii pentru actuala criza politica.
Situatia din Polonia a nascut diferite reactii in randul oamenilor politici si nu numai. Fostul presedinte polonez, Lech Walesa, sustine ca premierul Kaczynski trebuie inlocuit cu o persoana care stie sa uneasca o natiune. "El nu este o persoana care stie sa-i faca pe oameni sa se inteleaga", a declarat Walesa.
Krysztof Chwedoruk, sociolog la Universitatea de la Varsovia si comentator politic, este de parere ca alegerile anticipate nu vor avea loc prea curand.
"Nu este stilul primului-ministru Kaczynski. Aceasta situatie ar putea dura si nu reprezinta sfarsitul guvernului", a declarat sociologul.
Chwedoruk crede ca oamenii de incredere din jurul fratilor Kaczynski incearca din greu sa remedieze situatia, utilizand organizarea Campionatului European de fotbal din 2012 ca pretext pentru a lungi mandatele celor doi.