Politică externă

Eduard Sevarnadze spune ca a saracit

08.04.2005, 21:22 33

Fostul presedinte al Georgiei, Eduard Sevarnadze, cel care a fost inlaturat de la putere prin revolutia de la finele anului 2003, declara ca nu-si primeste pensia de la stat si ca are datorii pe care nu are din ce sa le plateasca.

Fostul lider georgian, care a fost si ministru de externe al URSS, s-a plans ca noile autoritati de la Tblisi nu se tin de cuvant, in sensul ca i-au promis ca ii vor asigura imunitate si ii vor achita cheltuielile de intretinere. Ca orice pensionar din tara sa, Sevarnadze sustine ca are o pensie prea mica si ca nici nu primeste vreun ajutor de la stat.

In Georgia, pensia medie se situeaza la un nivel de 10,76 euro. Pe vremea cand el era presedinte pensia medie era de circa sase euro pe luna, in ambele situatii nivelul fiind considerat prea mic pentru supravietuire.

Sevarnadze a spus ca are datorii la compania de electricitate, care s-au acumulat in timp, in valoare de 3.900 de dolari.

Revolutia de la Tblisi a avut ca resort sistemul birocratic si corupt aflat la putere la acea vreme, de care a fost acuzat in primul rand Sevarnadze. De altfel, el si familia sa au fost acuzati ca au acumulat averi care nu pot fi justificate. Dupa ce a demisionat, noua putere, reprezentata de Mihail Saakasvili, i-a asigurat imunitate si plata bodiguarzilor.

De asemenea, i-a permis sa locuiasca intr-o vila de lux dintr-o suburbie unde numai demnitarii in functie locuiesc, fara sa plateasca vreo chirie.

Acum, fostul presedinte sustine ca i-a fost oferita de catre guvern si o pensie mai mare, care intarzie. Presa rusa relata ca Sevarnadze nu este privit cu compasiune de catre concetatenii sai. Si asta pentru ca familia sa a platit recent o cautiune pentu ginerele sau in valoare de 15 milioane de dolari (11,5 mil euro). Acesta, proprietar al celei mai importante companii de telefonie mobila din tara, a fost arestat pentru presupuse acte de coruptie la momentul preluarii companiei.