Politică externă

Fisuri noi la aeroportul din Paris

25.05.2004, 00:00 8

Panica din nou la aeroportul parizian Charles de Gaulle. Fisuri si zgomote noi au aparut ieri, determinand evacuarea unei parti importante a aeroportului, dupa ce patru persoane murisera cu o zi inainte in urma pravalirii acoperisului unui terminal.  
Muncitorii au fost evacuati imediat ce au aparut zgomote venite din acoperisul de sticla al unui terminal. Zgomotele si fisurile au aparut la cateva clipe de la demararea unei investigatii tehnice menite sa afle cauza prabusirii, cu o zi inainte, a acoperisului din sticla al unuia dintre terminale, construit de curand.
Prabusirea acestuia a omorat patru oameni, dintre care se stie ca doi erau chinezi, iar un altul, ceh. A patra victima nu a fost inca identificata.
La scena dramei petrecute la primele ore ale zilei de duminica, a venit ieri si prim-ministrul francez, Jean Pierre Raffarin, care a promis o ancheta deplina si rapida. S-au adus la locul accidentului si caini antrenati sa salveze victimele prinse in daramaturi, ca o masura de precautie. Autoritatile vor sa afle daca nu cumva numarul celor disparuti este mai mare de patru. Si asta pentru ca s-au gasit ramasite de corp uman in cinci locuri diferite, la locul accidentului.
Speculatiile privind cauza accidentului au mers de la arhitectura prea indrazneata (este vorba despre un acoperis futurist, din sticla si metal) sau lucrarile facute de mantuiala in timpul constructiei. S-a pus in discutie graba cu care s-a lucrat pentru finalizarea proiectului, care de la proiectie si pana la darea in folosinta a parcurs o perioada de mai putin de un an. Proiectul a fost lansat rapid, in demersul ambitios al autoritatilor pariziene de a avea unul dintre cele mai mari si mai fastuoase aeroporturi din lume.  Aeroportul Charles de Gaulle, cunoscut si sub numele Roissy, functioneaza din 1974 si era conectat la statiile TGV, trenurile de mare viteza franceze. adelina.radulescu@zf.ro