Politică externă

Incendiile au dus Grecia in pragul unei isterii nationale

29.08.2007, 18:28 7

Grecia este in pragul isteriei in urma incendiilor care au parjolit tara, iar guvernul de dreapta ar putea plati cu pierderea puterii pentru presupusa lui ineficienta in stoparea dezastrului.
Intreaga tara tese scenarii: incendiile ar fi fost provocate de speculatorii pietei imobiliare; ar fi fost puse la cale pentru ca guvernului de dreapta
sa-i fie demonstrata ineficienta si sa fie inlaturat dupa alegerile anticipate din septembrie; ar fi fost provocate de straini.
Cert este ca opozitia din Parlamentul Greciei a criticat dur modul in care Guvernul gestioneaza numeroasele incendii de padure cu care se confrunta tara si care au provocat, pana in prezent, moartea a 63 de persoane.
Liderul partidului socialist (Pasok), aflat in opozitie, Georgios Papandreou, a declarat ca Guvernul s-a dovedit "total incompetent", in timp ce alte formatiuni l-au acuzat pe premierul Costas Karamanlis ca a dezamagit poporul.
Premierul a reactionat la acuzatiile care i se aduc, spunand ca la baza incendiilor sta un plan al unui grup de piromani. "Nu poate fi un accident", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului grec, Theodore Roussopoulos, inlaturand ideea oricarui accident care ar fi putut cauza incendiile. In sustinerea acestor idei, la Atena au fost gasite anumite dovezi, care arata clar ca nu este vorba de vreun accident.
Desi s-a speculat faptul ca incendiile vor pune in pericol campania electorala pentru alegerile anticipate din toamna, Karamanlis a declarat ca alegerile generale se vor desfasura in septembrie conform programului.
Guvernul a oferit o recompensa de 1 milion de euro pentru cei care vor ajuta la prinderea celor care au pus la cale incendiile si au angajat mai multi procurori pentru a vedea daca este vorba de un o mana terorista.
Intreaga Grecie este isterizata din cauza crizei generale declansata de focul izbucnit acum cinci zile.
Pe strazile Atenei au iesit peste 2.000 de manifestanti, protestand in fata Parlamentului grec impotriva presupusei ineficiente a guvernului.
Unii dintre demonstranti au sustinut ca incendiile au fost declansate in mod deliberat de catre investitorii imobiliari in vederea crearii de terenuri de constructie.
Presedintele Federatiei Elene pentru Proprietate, Stratos Paradias, este de parere ca suspiciunile sunt lipsite de fundament. "Aceasta acuzatie este un nonsens absolut, pentru ca daca ar exista o companie care isi doreste sa achizitioneze un teren, incendierea lui este cea mai proasta alegere", a afirmat el. "Din moment ce o padure a fost arsa, potrivit constitutiei noastre, in termen de trei luni, Serviciul Forestier este obligat sa aprobe un decret prin care zona sa fie reimpadurita", a explicat el.
Printre toate suspiciunile existente, intregul haos ar fi putut fi produs - sustin partizanii partidului la putere - pentru a demonstra ineficienta Guvernului de dreapta, mai ales ca alegerile anticipate urmeaza sa fie organizate in septembrie.
Intr-un sondaj recent, organizat de o televiziune greaca, partidul condus de Costas Karamanlis, Noua Democratie, detinea 31%, iar partidul rival, Partidul Socialist (Pasok), avea 29,5%. Diferenta de numai 1,6 procente intre cei doi s-a datorat scaderii popularitatii partidului de guvernamant in urma criticilor gestionarii incendiilor forestiere din luna iulie.
In ciuda eforturilor pompierilor, flacarile, care au ars mai bine de 400.000 de hectare de padure si terenuri agricole, se extind. De sambata, sapte persoane banuite ca au provocat incendii in diferite regiuni ale Greciei au fost inculpate.
Ajutorul acordat de Uniunea Europeana este cel mai mare acordat in caz de urgenta vreunei tari membre. Tarile UE au raspuns cererilor de ajutor venite din partea Greciei. Pana acum, patru avioane Canadair, un avion italian, concepute special pentru stingerea incendiilor, si 60 de pompieri francezi au sosit in Grecia. Ieri, 25 de focare ramasesera nestinse.
Ministerului roman al Internelor a trimis un elicopter pentru a ajuta la stingerea flacarilor, care va actiona in nord-estul Atenei, in insula Evia.
Comisia Europeana intentioneaza sa propuna formarea unei forte europene care sa raspunda situatiilor de criza precum incendii, sau inundatii. Decizia Comisiei Europene survine dupa ce anul acesta s-au produs inundatii grave in Marea Britanie, in vreme ce Europa Centrala si de Sud a suferit din cauza caniculei prelungite.