Politică externă

Liderii UE se gandesc la succesorul lui Romano Prodi

04.05.2004, 00:00 13



Liderii Uniunii Europene au dificultati in alegerea urmatorului presedinte al Comisiei Europene, Chris Patten, Comisarul european pentru Relatii Externe, fiind considerat favorit pentru aceasta functie.



Stirea a aparut in mai multe publicatii europene, care sustin ca Patten ar avea cele mai multe sanse. Pe locul al doilea pe o virtuala lista a celor cu sansa de a deveni succesorul lui Prodi se mai afla si irlandezul Pat Cox, care acum este presedintele Parlamentului European, un politician de dreapta.



Trebuie remarcat ca Prodi isi termina mandatul in octombrie anul acesta si nu va mai sta la Bruxelles. Este mai interesat de politica interna din tara sa natala, Italia, unde incearca sa resusciteze coalitia stangii, in alegerile pentru Parlamentul European si pentru primarii mai multor localitati italiene.



Alegerea presedintelui CE este dificila data fiind si competitia dintre tarile membre, ca si orientarile diferite intre asa-numitele nuclee ale Europei.



Englezii, de pilda, nu sunt asa de siguri ca Patten este cel mai potrivit candidat din partea lor. Postul ii intereseaza, petru ca ar fi un prilej pentru Marea Britanie sa se apropie mai palpabil de unul dintre dezideratele sale de politica externa - sa devina factor cu o influenta mai mare in deciziile europene. Problema pentru Cabinetul Blair este ca Patten este politician al partidului adversar - Partidul Conservator, al carui lider a si fost in trecut. Dar avantajul este ca Patten este o rara avis in Marea Britanie, mai ales in cadrul Guvernului Blair - este eurofil intr-o tara de eurosceptici. Ar fi si pentru Blair un atu, caci Patten ar putea fi un mijloc de comunicare pentru interesele sale si pe plan intern, si pe plan european. Important este ce vor dori si Germania si Franta. Presedintele francez, Jacques Chirac, vrea orice alt candidat in fruntea Comisiei Europene in locul unui britanic.