Politică externă

Milosevici este prea bolnav ca sa se apere

06.07.2004, 00:00 14

Ieri, era progamata aparitia lui Slobodan Milosevici in fata tribunalului de la haga in cadrul procesului care i-a fost intentat fostului dictator balcanic. Era momentul in care debuta o alta etapa din acest proces, care dureaza de ica doi ani - pledoaria apararii.
Slobodan Milosevici a avut insa o tensiune arteriala mult prea mare pentru a putea sta in sala de judecata. Asa ca judecatorul a considerat ca trebuie amanata sustinerea apararii din cauza riscului prea mare pentru sanatatea inculpatului.
Milosevici este acuzat de genocid si crime de razboi. Fostul lider al sarbilor se apara singur in fata acuzatiilor potrivit carora a comis genocid si crime impotriva umanitatii, crime de razboi in Bosnia, Croatia si Kosovo in anii 90. Pe lista acuzatiilor se afla si Srebrenita, locul in care de-a lungul anului 1995 au murit peste 7000 de oameni.
Presedintele instantei, judecatorul Patrick Robinson (este unul nou, cel care a condus pana lunile trecute procesul, tot un englez, a murit saptamana trecuta), a spus ca trebuie sa gaseasca o alta solutie pentru audieri astfel ca starea sanatatii lui Milosevici sa nu se deterioreze.
De fapt, sanatatea fostului lider al sarbilor a devenit din ce in ce mai subreda inca de cand a fost predat aomunitatii internationale, acum doi ani. Este de presupus ca procesul va dura foarte mult, daca sunt luate in considerare si nenumaratele pledoarii pe care si le-a pregatit fostul dictator. Sa ne amintim ca pe lista de martori pe care Milosevici intentioneaza sa-i citeze la proces se afla, in premiera, fostul presedinte american din perioada interventiei din Kosovo din anul 1999 (este vorba despre Bill Clinton, ca si premierul britanic Tony Blair - si la acea vreme aliatul cel mai fidel al americanilor. De asemenea, pe lista de martori pe care Milosevici ii cheama la Haga se mai afla si Madeleine Albright (atunci ambasador al SUA la ONU, mai apoi secretar de stat al SUA), ca si fostul ministru britabnic de externe, Robin Cook (intre timp demisionar din echipa guvernamentala a lui Blair, devenit intre timp un opozant in partid al premierului laburist).
Milosevici a primit 150 de zile ca termen pentru a-si prezenta toate dovezile in favoarea sa. Acesta nu recunoaste legitimitatea instantei de la Haga si se declara nevinovat in raport cu acuzatiile care i se aduc. adelina.radulescu@zf.ro