Politică externă

Polonia se retrage din Irak

14.04.2005, 20:22 21

Pe masura ce tot mai multe state care participa la coalitia multinationala din Irak isi retrag trupele din aceasta tara, Statele Unite anunta, prin vocea presedintelui George Bush ca operatiunile din aceasta tara intra intr-o noua faza.

Este vorba despre posibilitatea ca Statele Unite sa anunte un plan de retragere a militarilor americani din aceasta tara. Statele Unite au desfasurat aici peste 150.000 de militari.

Cel mai nou membru al coalitiei care a decis sa-si repatrieze militarii din Irak este Polonia. Parlamentul de la Varsovia discuta in aceste zile chemarea la vatra a soldatilor de la Bagdad. Aceasta tara reprezinta unul dintre cei mai fideli aliati ai Statelor Unite. Sunt peste 1.700 de militari polonezi la sud de Bagdad, iar Polonia a fost pana acum la comanda operatiunilor coalitiei in zona de sud a capitalei irakiene.

Pana acum au existat mai multe semnale pe care le-au trimis autoritatile de la Varsovia in acest sens. Ultimul semnal vine din partea ministrului polonez al apararii, Jerzy Szmajdinski, care a spus ca misiunea trupelor va lua sfarsit "o data cu expirarea mandatului dat de Consiliul de Securitate".

Luna trecuta, presedintele Poloniei Aleksander Kwasniewski precizase ca e foarte probabil ca trupele poloneze vor fi retrase pana la sfarsitul anului. "Suntem pe deplin increzatori ca anul 2005 va fi unul decisiv si ca vom asista fie la o retragere, fie la diminuarea semnificativa a prezentei poloneze", spunea el.

Ministrul apararii Jerzy Szmajdzinski spune acum ca guvernul premierului Marek Belka nu se va mai angaja suplimentar in ce priveste Irakul. "Avem in vedere o strategie de iesire", a spus el.

El a precizat ca o data ce mandatul ONU va expira, militarilor polonezi le va lua cateva saptamani sa se intoarca acasa, cu echipament cu tot.

Aici exista si explicatii politice. Si asta pentu ca in Polonia au loc dezbateri aprinse in privinta declansarii alegerilor anticipate, care cel mai probabil ar putea interveni dupa dizolvarea Parlamentului in luna mai.

Motivul provocarii alegerilor anticipate il reprezinta destramarea Partidului Social-Democrat, la putere in aceasta tara, pe fondul unor acuzatii de coruptie in care sunt agrenati lideri importanti ai formatiunii, precum si presedintele tarii - de fapt fondator al partidului aflat la guvernare.

Or, in aceste conditii, in care guvernarea este nepopulara iar polonezii critica prezenta tarii lor la Bagdad, o decizie de retragere a trupelor poate aduce voturi in plus.

Numai ca Polonia este doar o veriga care destrama lantul coalitiei din Irak. In ultimele luni, mai multe tari au anuntat ca isi retrag trupele, iar multe dintre ele au si inceput acest proces. Italia, de pilda, afirma si ea ca vrea sa-si retraga cat mai curand posibil cei trei mii de soldati din Irak. Aici avem de-a face cu o rezistenta asidua din partea populatiei la decizia premierului Silvio Berlusconi de a fi alaturi de partenerii sai fideli, George Bush si Tony Blair. Dintre liderii europeni, imaginea publica a lui Berlusconi a avut cel mai mult de suferit din cauza acestei decizii - asta daca excludem din discutie situatia lui Tony Blair.

Olanda - cu cei circa 800 de militari - si Ucraina - care are 1.600 - au inceput retragerea treptata a contingentelor lor.

Ultimii soldati ucraineni vor parasi Irakul pana la jumatatea lunii octombrie. Bulgaria, care a trimis 500 de soldati, vrea de asemenea sa-si aduca acasa contingentul in cursul acestui an.