Politică externă

Presa britanica: primul an de mandat al lui Brown a fost nefast

24.06.2008, 20:32 9

Presa britanica de ieri a facut bilantul primului an de guvernare al premierului Gordon Brown, apreciind ca acesta a fost unul extrem de nefast, relateaza BBC Romania in pagina electronica. Cotidianul The Times apreciaza ca Brown se confrunta in prezent cu efectele propriilor sale politici economice promovate in perioada cand gestiona finantele britanice. Premierul nu a anticipat actuala criza economica, desi existau semnale in acest sens, si a ignorat proiectul alegerilor anticipate cand a fost adus in discutie. Publicatia subliniaza ca trasaturile necesare unui ministru de finante, post ocupat de Brown in repetate randuri, sunt diferite de cele de care are nevoie un premier. The Daily Telegraph scrie ca Brown si echipa sa sunt, probabil, surprinsi de faptul ca in cursul unui singur an au trecut de la imaginea unui Guvern stabil si respectat, capabil sa gestioneze pericolul terorist, la cea a unui Executiv cu una din cele mai scazute cote de popularitate in istoria recenta. Ziarul subliniaza, de asemenea, ca punctul de cotitura in cariera politica a premierului a fost decizia de a nu convoca alegeri generale anticipate.