Politică externă

Putin incearca sa stinga tensiunile cu Kievul

21.03.2005, 00:00 7

Presedintele rus, Vladimir Putin, aflat in vizita la Kiev, si omologul sau ucrainean, Viktor Iuscenko, au incercat,  la sfarsitul saptamanii, sa imbunatateasca relatiile dintre cele doua tari dupa tensiunile intervenite anul trecut cu prilejul alegerilor prezidentiale din Ucraina.


Cei doi presedinti s-au intretinut mai bine de doua ore, intr-o discutie cu usile inchise, la capatul careia au vorbit despre relatiile de prietenie care leaga cele doua state.


"Nu exista nici o problema asupra careia sa nu putem gasi un raspuns", a precizat Viktor Iuscenko, felicitandu-l pe Putin pentru "sinceritatea" sa si "pragmatismul" relatiilor bilaterale.


In pofida acestor schimburi de replici amabile, cei doi presedinti nu au putut ascunde faptul ca dezvoltarea cooperarii ruso-ucrainene mai are un lung drum de parcurs.


Cu privire la spatiul economic comun (din care fac parte Rusia, Ucraina, Belarus, Kazahstan), Iuscenko e evitat sa dea raspunsul definitiv pe care il astepta Kremlinul.


"Ne aflam inca in stadiul de negocieri", a declarat el.


In timpul intrevederii cu premierul ucrainean Iulia Timosenko, presedintele rus a incercat inca o data sa convinga Ucraina de buna-credinta a proiectului sau, calificand drept "minciuna" ipoteza potrivit careia intrarea Kievului in spatiul economic comun ar indeparta aceasta tara de Uniunea Europeana.


Aceasta este prima vizita in Ucraina a presedintelui Putin dupa declansarea protestelor de masa, care au primit numele de revolutia portocalie. In timpul campaniei electorale, Putin l-a sustinut deschis pe Viktor Ianukovici, fostul prim-ministru.


Vizita in Ucraina a presedintelui rus are loc dupa o serie de intalniri cu oficiali de rang inalt menite sa stranga relatiile Rusiei cu tarile europene. Anterior vizitei la Kiev, Putin s-a intalnit la Paris cu presedintele Frantei Jacques Chirac, cancelarul Germaniei, Gerhard Schroeder si premierul Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Cei trei lideri europeni l-au asigurat pe Putin de necesitatea mentinerii unui canal deschis intre Europa si Rusia. mirela.luca@zf.ro