Politică externă

Saptamana cruciala pentru UE dupa respingerea in Irlanda a Tratatului de reforma

17.06.2008, 20:34 13

Oficialii europeni au stabilit ca Tratatul de reforma al UE, numit si Tratatul de la Lisabona, trebuie sa existe, desi au fost de acord asupra faptului ca nu au o solutie pentru salvarea lui.
Ministrul irlandez de externe Michael Martin a declarat ca este "mult prea devreme" pentru a solutiona respingerea tratatului de catre irlandezi. "Decizia poporului trebuie respectata si trebuie sa gasim o cale de iesire. Este mult prea devreme pentru a inainta solutii sau propuneri", a declarat Martin. "Nu exista solutii rapide de remediere a situatiei", a continuat el.
Irlanda a fost singura tara europeana care a organizat un referendum cu privire la adoptarea Tratatului de Reforma, lucru obligatoriu prin Constitutie. Tratatul prevede simplificarea procesului de functionare a institutiilor Uniunii Europene. Din cauza respingerii acestuia in Irlanda, el nu va mai putea intra in vigoare la 1 ianuarie 2009, asa cum era prevazut.
Dupa intalnirea de ieri, ministrii vor continua discutiile la Bruxelles intr-un summit de doua zile ce va incepe joi.
Imediat dupa anuntarea rezultatului negativ al referendumului, oficialii europeni au reactionat repede facand apel la o continuare a procesului de ratificare a tratatului.
Ca o solutie imediata a fost vazuta repetarea scrutinului, ca la finalul anului 2002, cand irlandezii au adoptat intr-o a doua runda Tratatul de la Nisa, menit sa adapteze institutiile europene la extinderea spre est. Cu toate acestea, corespondentii BBC considera ca acest lucru ar putea fi considerat nedemocratic si nu i-ar impiedica in niciun fel pe irlandezi sa voteze inca o data negativ.
De altfel, premierul irlandez Brian Cowen a declarat ca nu exista nicio solutie clara pentru esecul referendumului.
Majoritatea liderilor europeni au ramas insa optimisti. Ministrul de externe al Sloveniei Dimitrij Rupel, care a prezidat sedinta de ieri a declarat ca spiritul european este puternic si procesul de ratificare a documentului va continua.
"Viata trebuie sa isi urmeze cursul", a declarat la randul sau Inaltul Reprezentant european pentru Politica Externa, Javier Solana.
In timpul intalnirii ministrilor europeni de externe, presedintele francez Nicolas Sarkozy a mers ieri la Praga unde s-a intalnit cu premierii Cehiei, Ungariei, Poloniei si Slovaciei. Discutiile pentru cautarea solutiilor au fost urgente, avand in vedere ca presedintele ceh Vaclav Klaus a declarat imediat dupa esecul referendumului din Irlanda ca tratatul este mort si nu are sens in a continua ratificarea unui asemenea document. Klaus a calificat referendumul ca o "victorie a libertatii si ratiunii impotriva planurilor elitiste si a birocratiei europene".
Premierii celor patru tari prezenti la Praga si-au exprimat dorinta ca procesul extinderii Uniunii Europene sa nu fie afectat, asa cum a fost speculat saptamana trecuta de presedintele Parlamentului European, Hans Gert-Poettering.
Franta doreste rezolvarea crizei declansate de referendumul din Irlanda, avand in vedere ca la 1 iulie va prelua presedintia semestriala a Uniunii Europene. Presedintele Sarkozy a cerut continuarea procesului de ratificare a tratatului si impiedicarea incidentului irlandez sa se transforme intr-o adevarata criza.
Liderul de la Elysee a dat de asemenea asigurari ca prioritatile presedintiei franceze a UE - agricultura, incalzirea climatica, imigratia si apararea - nu vor fi afectate in vreun fel de esecul irlandez.
In acelasi timp, cancelarul german Angela Merkel avea ieri programata o intalnire cu premierul polonez Donald Tusk, in Gdansk, in cadrul unei intalniri pe tema planurilor de politica externa.
Intre timp, lideri cu convingeri federaliste, precum premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, au cerut din nou o Europa cu mai multe viteze, spunand ca unele tari ar putea merge mai departe cu integrarea, in cadrul a ceea ce a numit "Clubul Celor Putini".