Fostul premier ucrainean, Iulia Timosenko (47 de ani), a fost propusa din nou ieri pentru sefia guvernului de la Kiev, dupa ce formatiunile din coalitia portocalie au obtinut o majoritate riscanta la alegerile din 30 septembrie.
Blocul Iulia Timosenko si Partidul Ucraina Noastra al presedintelui Iuscenko are cu doua locuri mai mult decat partidul pro-moscovit al fostului premier Viktor Ianukovici din totalul de 450 ale Legislativului de la Kiev.
Anuntul privind noul premier vine la o zi dupa ce coalitia portocalie refacuta a reusit sa-si impuna candidatul in fruntea Parlamentului: este vorba de Arseni Iateniuk, fostul ministru de externe. Votul de miercuri intareste sansele la investitura in Parlament a guvernului Timosenko 2, care beneficiaza de increderea presedintelui proocidental Viktor Iuscenko.
Presedintele are la dispozitie 15 zile pentru a-si anunta acordul pentru candidatura lui Timosenko, insa in conditiile actuale acordul este o formalitate, intrucat divergentele dintre cei doi au fost depasite odata cu refacerea coalitiei portocalii intre Blocul Timosenko si partidul prezidential Ucraina Noastra.
Timosenko si Iuscenko, odata parteneri in lupta impotriva promoscovitilor lui Ianukovici si eroi in strada la sfarsitul anului 2004, s-au mutat in tabere diferite cateva luni mai tarziu, dupa ce presedintele a demis-o pe Timosenko din functia de premier al Ucrainei in toamna lui 2005.
Cei doi au format o echipa aparent indestructibila in iarna lui 2004, in timpul protestelor de strada care au urmat alegerilor prezidentiale, in care castigator a fost desemnat in prima faza Victor Ianukovici, premierul de la acea vreme. Iuscenko, contracandidatul lui Ianukovici, si Timosenko au stat in strada alaturi de protestatari pana la repetarea alegerilor, castigate de candidatul proocidental.
Timosenko a intrat in politica in 1996, cand a fost aleasa in Parlament cu 92,6% dintre voturile exprimate in circumscriptia ei. Inainte de aceasta perioada se facuse cunoscuta in fruntea unor companii implicate in afacerile de energie, intre 1990 si 1995, perioada in care a castigat o avere destul de importanta. Intre 1995 si 1996 a fost presedintele sistemului energetic de stat din Ucraina, pozitie la care a renuntat dupa alegerea sa in Parlament. In acea perioada a fost numita "printesa gazului", ca urmare a acuzatiilor ca ar fi revandut cantitati fabuloase de gaz furat si s-ar fi imbogatit ca urmare a acestei "afaceri".
Din 1999 si pana in 2001, Timosenko a fost vicepremier, avand in portofoliu energia. Ea a fost demisa de presedintele Leonid Kucima, in urma unui conflict acutizat cu oligarhii ucraineni. O luna mai tarziu a fost arestata sub acuzatia ca ar fi falsificat documente din procesul de privatizare a energiei de stat, dar a fost eliberata dupa cateva saptamani. Sotul ei, Olexandr, a fugit din Ucraina si a revenit abia dupa ce Timosenko a fost desemnata premier in februarie 2005. Dupa ce s-a instalat in fotoliul de premier, acuzatiile impotriva sa si a familiei sale au fost retrase, din lipsa de probe.
In ciuda entuziasmului din jurul coalitiei portocalii care a preluat puterea in 2005, noul regim a inceput sa scartaie in primul rand din cauza conflictelor interne. Tensiunile dintre Iuscenko si Timosenko au fost puse si pe seama ambitiilor acesteia din urma, ea fiind privita ca un contracandidat puternic al actualului sef al statului ucrainean la alegerile prezidentiale din 2010.
Iuscenko a demis guvernul Iuliei Timosenko in septembrie 2005, iar fostul premier a intrat in opozitie, anuntand ca blocul sau va castiga alegerile din 2006 si ca va pretinde din nou pozitia de premier. La alegeri, blocul Iulia Timosenko a iesit pe locul doi la legislative, cu 127 de pozitii din Parlament, dupa Partidul Regiunilor al lui Ianukovici. Esecul negocierii intre fostele partide portocalii si refuzul lui Iuscenko de a o numi premier pe Timosenko au prelungit criza politica si au intarziat reformele asteptate in tara.
Ianukovici a fost desemnat in cele din urma premier al Ucrainei, insa blocajul a fost mentinut. Partidele au cazut in cele din urma de acord pentru convocarea alegerilor anticipate in toamna lui 2007, in urma carora partidele proocidentale au obtinut un avantaj minim in fata filomoscovitilor.
