Politică externă

Tiraspolul a impus o blocada a transporturilor din Republica Moldova. Rusia intervine

04.08.2004, 00:00 11

Criza transnistreana a cunoscut ieri noi evolutii care nu sunt de natura sa calmeze situatia. In primul rand, dupa cum relateaza BBC, autoritatile de la Tiraspol au oprit toate trenuile care veneau dinspre Republica Moldova, in timp pe cele care se indreptau spre Rusia si Ucraina le-au deviat.
In al doilea rand, adjunctul ministrului de externe al Rusiei, Valeri Loscinin, a declarat, citat de Bassa Press,  ca situatia ar putea sa explodeze in orice moment si a cerut ca in aceasta saptamana sa inceapa negocieri intre cele oua parti, la care sa participe mediatori (unul dintre acestia fiind Moscova).
Toate trenurile care veneau de la Moscova si Sankt Petersburg erau, incepand cu luni noaptea, deviate prin Ocnita. Cele care veneau de la Odesa erau suspendate pe o perioada nedeterminata. Militienii transnistreni, anunta BBC, au instalat blocuri de beton pe tronsoanele de cale ferata din zona garii centrale din Tighina si la iesirea din oras, blocand astfel circulatia trenurilor intre Chisinau si sudul Republicii Moldova. Baricadele erau pazite de oameni inarmati. Acestia au ocupat si gara din Tighina care asigura legaturile feroviare cu Ucraina si Rusia.
Este o contrareplica la decizia autoritatilor moldovene, luata duminic, de a  retine trenurile cu destinatia Transnistria, dupa ce vamesii transnistreni din Rabnita au blocat in aceeasi zi un tren cu destinatia R.Moldova, invocand necesitatea unui control vamal minutios, iar vamesii de la Tighina au avertizat ca nu vor mai permite trecerea nici unui tren in R.Moldova.
Pe de alta parte, autoritatile de la Moscova si-au aratat ingrijorarea fata de tensionarea relatiilor dintre Chisinau si Tiraspol, care au ajuns la "o confruntare economica directa". Declaratia ii apartine ministrului adjunct de Externe, Valeri Loscinin. El a afirmat ca situatia poate degenera oricand, provocand astfel un "prejudiciu irecuperabil" procesului de reglementare politica a crizei transnistrene.
In aceste conditii, autoritatile moldovene si cele transnistrene trebuie sa dea dovada de ratiune si sa se abtina de la impunerea de sanctiuni reciproce, a adaugat el. Loscinin a precizat ca Rusia, in calitatea sa de stat garant in procesul de negocieri dintre Chisinau si Tiraspol, solicita partilor sa convoace de urgenta o intrevedere, impreuna cu mediatorii, pentru a identifica pasii general acceptabili, in vederea detensionarii situatiei.
O asemenea intrevedere ar putea avea loc la Moscova sau in orice alt oras, chiar inainte de sfarsitul acestei saptamani, a declarat ministrul adjunct de Externe al Rusiei.
Sanctiunile de ordin economic impuse autoritatilor transnistrene de catre Chisinau au intrat in vigoare la 1 august, ca masuri de raspuns fata de inchiderea scolilor de limba romana cu predare in baza grafiei latine, din Transnistria. Sanctiunile prevad ca Departamentul Controlului Vamal si Camera de Comert si Industrie sa opreasca perfectarea actelor pentru exporturile realizate de agenti economici din stanga Nistrului, care nu au relatii fiscale cu Republica Moldova. De asemenea, Ministerul Transportului si Comunicatiilor si Caile Ferate Moldovenesti nu vor mai presta servicii pentru societatile comerciale din stanga Nistrului.