Politică

Revolutionarii au privilegii noi

01.07.2004, 00:00 17

O lege care acorda privilegii noi revolutionarilor si care a fost tergiversata mai multi ani din cauza criticilor societatii civile, dar si a reticentei presedintelui Iliescu, a fost adoptata ieri, in sedinta comuna a Parlamentului consacrata lui Stefan cel Mare.
Este vorba despre o rectificare a legii vechi care acorda drepturi revolutionarilor, dar care parea sa fi fost abandonata din cauza neintelegerilor dintre diferitele asociatii ale celor care poseda certificate pentru participarea la revolutia din 1989. Neintelegerile dintre aceste asociatii, dominate, de o parte, de Dan Iosif, si de alta de Codrin Stefanescu, l-au facut pe presedintele Iliescu sa se pronunte in privinta inoportunitatii acestei legi.
Sub pretextul ca ar trebui reanalizate dosarele prin care se atesta calitatea de revolutionar, in urma criticilor ca si persoane care nu ar fi participat la revolutie ar detine astfel de certificate, legea a introdus noi privilegii.
In total sunt 15 drepturi care li se recunosc si li se acorda revolutionarilor, marea lor majoritate avand sorginte materiala si fiind acoperite de la bugetul de stat sau din proprietatea publica.
Sunt o serie de reduceri sau scutiri de impozite, intre altele se maresc suprafetele de terenuri care li se acorda acestora si in intravilan (500 m) si in extravilan (10.000 m), spatii comerciale. Mai nou, au dreptul sa obtina credite de pana la 20.000 de euro, la care jumatate din dobanda le este suportata de catre stat. Tot nou, revolutionarii vor avea parte de indemnizatii lunare in valoare de jumatate din salariul mediu pe economie, dar si de posibilitatea de a iesi la pensie cu cinci ani mai devreme decat ceilalti angajati.
Propunerea legislativa se numeste "recunostinta fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei din Decembrie 1989" si a trecut de Parlament, dupe ce avea cateva texte in divergenta. Senatul  refuzase adoptarea raportului de mediere, diferentele de prevederi fiind transate in sedinta comuna de ieri.
Senatorul PSD Doru Ioan Taracila a spus ca "ratiunea" legii este ca toate dosarele revolutionarilor sa fie verificate. "Sa facem o lege corecta si sa epuram falsii revolutionari, infliltrati cu acte false", a spus si deputatul Raj Tunaru.
adelina.radulescu@zf.ro