Politică

SRI: Entitati straine au afectat imaginea Romaniei

16.03.2005, 00:00 12


Ultimul raport al Serviciului Roman de Informatii trimis spre dezbatere Parlamentului constata ca unele "entitati straine" au fost implicate, in anul 2003, in demersuri destinate afectarii imaginii externe a Romaniei, prin "prezentarea exacerbata a situatiei copiilor institutionalizati, coruptiei si birocratizarii excesive".


In acelasi timp, pozitia adoptata de Romania fata de Curtea Penala Internationala - pozitie in urma careia Romania a provocat iritarea relatiilor cu Uniunea Europeana -, precum si acordul in privinta modului de solutionare a crizei irakiene, au fost  utilizate ca argumente pentru erodarea credibilitatii Romaniei ca viitor membru al UE, mai precizeaza raportul SRI.


Serviciul Roman de Informatii nu face, in raport, referiri precise la "entitatile straine" care ar fi fost im-plicate in erodarea imaginii externe a Romaniei. Insa, in anul 2003 a fost primul dus rece primit de autoritatile de la Bucuresti din partea raportorului pentru Romania al Parlamentului European de la acea vreme, baroneasa Emma Nicholson. In luna aprilie, Emma Nicholson a criticat in presa internationala autoritatile de la Bucuresti pentru slabiciunile dovedite in gestionarea situatiei copiilor institutionalizati si a adoptiilor internationale. De asemenea, a criticat in termeni duri coruptia din Romania si birocratia excesiva.


Raportul SRI pe 2003, ca de altfel si cel pe 2002, face referiri generale la mandatele de ascultare a telefoanelor. Raportul pe 2003 remarca, in trecere, ca s-a constatat o preocupare la nivelul societatii civile cu privire la numarul mare al mandatelor de interceptare telefonica fara a se face ulterior public numarul cauzelor penale deschise in instanta ca urmare a informatiilor obtinute in acest fel.


Rapoartele de activitate ale SRI pe anii 2002 si 2003 au fost facute publice ieri la Camera Deputatilor, impreuna cu rapoartele intocmite de Comisia parlamentara de control al SRI.