Prima pagina

Raportul de tara, cu bile albe dar si cu destule negre

05.10.2004, 00:00 13

Premierul Adrian Nastase a fost ieri la Bruxelles, unde a discutat despre raportul anual de tara pe care Comisia Europeana urmeaza sa-l prezinte maine cu premierul belgian, Guy Verhofstadt si cu comisarul pentru extindere, Gunther Verheugen.
Adrian Nastase s-a declarat convins ca raportul va contine o "multime de elemente pozitive, dar va avea si conditionalitaTi", pe care le considera firesti. "Nu trebuie sa ne asteptam ca ca ni se va spune anul asta sau anul viitor sau peste doi ani ca lucrurile sunt perfecte in Romania", s precizat primul-ministru.
Continutul raportului, in elementele lui esentiale, pare sa fie cu note ceva mai bune in plan economic, dar, in plan politic Romania pare sa fi inregistrat critici considerabile. Potrivit corespondentului BBC la Bruxelles, care a dat publicitatii o serie de date ale raportului, Romania se afla in al cincilea an consecutiv in care inregistreaza crestere economica, asadar un progres. Nu se stie insa daca suficient pentru a declara statutul de economie functionala de piata, un calificativ important pe care Romania trebuie sa-l dobandeasca in procesul de incheiere a negocierilor de aderare. Declararea economiei romanesti cu atributele "de piata" si "functioanla" se pare ca va fi sau nu stabilita la o sedinta edificatoare a Comisiei, chiar in ziua publicarii raportului anual. Corespondentul BBC sustine ca raportul ar contine, in acest moment, circa sase pagini necompletate, care ar face obiectul concluziilor din cadrul sedintei amintite. Nu se stie deocamdata daca un alt subcriteriu important din perspectiva economica poate fi atins inca din raportul pe 2004 - capacitatea economiei romanesti de a face fata competitiei din cadrul Uniunii.
Este apreciata in raport privatizarea Petrom, ca si cele din sistemul energetic, in general se vorbeste despre un angajament al autoritatilor mai sustinut in privinta reformelor. Exista insa si critici. Una dintre cele mai importante este acordarea de inlesniri financiare sub forma reesalonarilor de datorii, cu precadere fiind mentionate cele din sistemul siderurgic, acordate companiilor private care au cumparat Sidezx si Resita.
Contractele semnate de guvernul roman cu firmele Bechtel si EADS, cel privind construirea autostrazii Brasov-Bors si cel pentru securizarea frontierelor, fac obiectul unor nemulmiri care revin pe parcursul raportului. Contractul cu Bechtel este catalogat ca fiind cea mai grava derogare de la regulile europene privind achizitiile publice, iar guvernul primeste avertismentul din partea Uniunii ca pe viitor sa nu mai poata cofinanta proiecte europene de infrastructura.
Din perspectiva politica, luand in considerare domeniile care definesc indeplinirea criteriilor politice de catre Romania, se constata unele probleme. BBC vorbeste despre faptul ca Romania intampina inca multe probleme de implementare a criteriilor politice, conditii de baza in procesul de aderare. Coruptia este considerata un fenomen serios, inca larg raspandit, si se constata ca din campania anti-coruptie lipseste judecarea vreunui caz la nivel inalt. Presiunile economice din partea puterii si a unor lideri locali la adresa trusturilor de presa si agresarea jurnalistilor, ai caror vatamatori nu au fost inca gasiti sunt de asemenea inserate in raport. Comisia Europeana considera libertatea de exprimare poate fi afectata de asfeld e probleme, pe care le consdera structurale. Corespondentul BBC este de parere ca, la acest capitol, criticile Uniunii sunt mai severe decat anul trecut.
Unul dintre punctele esentiale ale raportului este reprezentat de evaluarea momentului de finalizare a negocierilor. Din acest punct de vedere, raportul afirma ca obiectivul este ca Romania sa devina membru al Uniunii in 2007, in privinta progreselor realizate in indeplinirea criteriilor de aderare. De asemenea, raportul mai spune ca tara noastra mai are de indeplinit inca angajamentele pe care si le-a asumat in cadrul negocierilor.
vlad.nicolaescu@zf.ro