Prima pagina

Zara intra pe piata autohtona

24.06.2004, 00:00 28

Zara, unul din cei mai in voga retaileri de imbracaminte din Europa,  va intra pe piata romaneasca la toamna, o data cu inaugurarea celui de-al doilea mall din Bucuresti, Plaza Romania din cartierul Militari.
Zara va fi adusa in sistem de franciza de catre un investitor libanez, care are afaceri in Orientul Mijlociu, conform unor surse din piata.
Magazinul va avea 2.000 de metri patrati, o suprafata mai mare decat tiparul clasic.
La aceasta suprafata, investitia ar urma sa se ridice undeva intre unu-doua milioane de dolari, estimeaza experti din piata.
Reprezentantii Anchor Mall, proprietarii Plaza Romania, nu au dorit sa ofere detalii.
Zara este proprietatea companiei Inditex SA si unul din lanturile de retail cu cea mai mare rata de crestere din ultimii ani. Inditex a avut afaceri de 3,9 miliarde euro in 2002.
Primul magazin a fost deschis in 1975, iar in prezent numarul lor a ajuns la 650, in 48 de tari din Europa, America si Asia.
In Europa Centrala si de Est, Zara detine 27 de magazine, in Cehia, Polonia, Slovenia si Rusia.
Spre deosebire de concurenti ca Hennes and Mauritz (H&M), din Suedia, sau Gap (SUA), reteta Zara s-a remarcat prin modelul de business integrat, care presupune ca intregul proces, de la design, productie, marketing si vanzari, sa fie realizate in-house.
Toate acestea inseamna independenta fata de furnizori. H&M, de pilda, achizitioneaza haine de la aproape 1.000 de firme.
In cazul Zara, hainele sunt fabricate in orasul din Spania La Coruna.
Preturile pe care le practica peste tot in lume sunt extrem e accesibile, iar atmosfera din magazine este destul de neobisnuita cel putin pentru Romania, unde nu de putine ori vanzatoarele sunt adevarate umbre ale clientelei care le trece pragul.
Magazinul este gandit  sa reprezente un puternic punct de atractie pentru al doilea mall.
Tot la Plaza Romania va fi amplasat si al doilea multiplex din Bucuresti, Movieplex, care va concura cu vechiul Hollywood Multiplex de la Bucuresti Mall.
claudia.covaci@zf.ro