Epson: Vânzările către clienţii din educaţie s-au dublat, ajungând la nivelul înregistrat înainte de criză

Autor: Oana Stupinean 16.02.2016
Vânzările de videoproiectoare către instituţiile de stat au început să îşi revină după prăbuşirea din anii de criză, iar segmentul care a înregistrat cele mai bune evoluţii este cel al educaţiei.
 
„Acum şapte ani, vindeam circa 5.000 de videoproiectoare prin contracte cu statul, însă din 2009 acesta a rămas fără bugete. Am observat că lucrurile au început să se mai îndrepte, în special în zona educaţiei, am înregistrat creştere pentru anul trecut, iar vânzările s-au dublat, ajungând la nivelul anu­lui 2008”, a declarat Laurenţiu Ciuhan, busi­ness manager la Epson România, subsi­diara locală a producătorului japonez cu acelaşi nume. În România se vând anual aproximativ 20.000 de proiectoare, piaţă din care Epson deţine o cotă de circa 32%, potrivit reprezentanţilor companiei.